Intervenții ale polițiștilor suceveni la peste o mie de evenimente în primele două săptămâni din sezonul estival. Un hostel din Rădăuți închis temporar și amendat cu 10.000 de lei pentru condițiile precare


Intră acum și în grupul de

Peste o mie de intervenții ale polițiștilor suceveni au fost efectuate în primele două săptămâni din sezonul estival, între măsurile luate fiind amendarea unui hostel din Rădăuți care avea condiții precare, dar și reținerea unor persoane suspecte de hoții sau tâlhării.

Astfel, în județ se aplică măsurile din Planul M.A.I. pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice, creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, pe timpul sezonului estival, în perioada 15.06-15.09.2016, iar toate structurile operative acţionează prin activităţi specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale, în special în staţiunile turistice şi zonele de agrement.

Poliția Suceava arată că în primele două săptămâni de la iniţierea Planului de Măsuri, la nivelul IPJ Suceava zilnic au acţionat peste 250 de poliţişti de ordine publică, poliţişti rutieri, din  cadrul structurilor de investigaţii criminale şi investigării criminalităţii economice.

În cadrul acţiunilor zilnice desfăşurate au fost aplicate 2.049 sancţiuni contravenţionale în valoare de 713.472 lei. Au fost aplicate 337 de sancţiuni privind ordinea şi liniştea publică, 1.577 de sancţiuni privind siguranţa rutieră sau sancțiuni privind legalitatea activităţii de comerţ.foto estival 2

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 20.000 lei.

Zilnic, pe drumurile publice din judeţ, poliţiştii rutieri au  acţionat, în medie cu 8 aparate radar, fiind suspendate 88 de permise de conducere, din care 15 pentru consum de băuturi alcoolice, 24 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 49 pentru alte abateri. Au fost retrase şi 49 de certificate de înmatriculare.

Sursa citată arată că au acţionat, zilnic, în medie 100 de patrule de ordine publică, asigurându-se intervenţia la 1086 de evenimente – 890 sesizate prin 112 şi 196 prin alte moduri de sesizare.

Acţiunile eficiente, desfăşurate în sistem integrat, au dus la prinderea în flagrant a 44 de autori de infracţiuni. De asemenea, au fost identificate şi cercetate în diverse cauze 225 de persoane, faţă de 9 dispunându-se reţinerea şi introducerea în arestul IPJ Suceava.

Totodată, au fost identificaţi şi prinşi 4 urmăriţi naţional şi alte 4 persoane urmărite la nivel european.

În cadrul verificărilor efectuate la un hostel aparţinând unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuţi, cu o capacitate de 64 locuri de cazare, au fost identificate condiţii precare de igienă precum şi dotare deficitară a camerelor de cazare, dispunându-se sancţionarea  agentului economic cu o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei precum şi măsura complementară de oprire temporară a furnizării de servicii de cazare până la remedierea deficienţelor.foto estival 1

Poliția Suceava a cercetat și activitatea infracţională a cinci tineri care au săvârşit infracţiuni de furt şi tâlhărie pe raza comunei Dumbrăveni, faţă de 4 dintre aceştia dispunându-se măsura reţinerii şi introducerea în arestul IPJ Suceava.

În baza planului de acțiune al Serviciului de Investigaţii Criminale  a fost prins un urmărit internațional Ionuț T., în vârstă de 31 ani, din municipiul Suceava,  pe numele căruia Biroul Național SIRENE Italia a introdus o semnalare, în baza unui mandat european de arestare emis pentru comiterea infracțiunii de furt.(N.B.)


Intră acum și în grupul de