CJ Suceava îi premiază cu câte 1.000 de lei pe cei opt elevi cu media 10 la Bacalaureat


Intră acum și în grupul de

Elevii din județul Suceava care au obținut media 10 pe linie la examenul de Bacalaureat vor fi premiați cu câte 1.000 de lei din partea Consiliul Județean Suceava.

Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a declarat că a inițiat un proiect de hotărâre prin care absolvenților de liceu din județ, care au obținut nota 10 la Bacalaureat, în sesiune iunie-iulie din acest an, li se vor acorda stimulente în valoare de 1000 de lei, din bugetul propriu al CJ Suceava.

Potrivit președintelui CJ Suceava, stimulentul financiar este acordat pentru rezultatele deosebite obținute de acești absolvenți de liceu din județ.

Flutur (2)

Astfel, vor primi câte o mie de lei trei absolvenți ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Prelipcean, Alexandra Ionela Andriciuc și Magda Mădălina Olaru precum și Daniel Ciobanu de la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, Adina Luisa Lavric de la Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi , Andreea Nistor de la Colegiul Naţional “Petru Rareş”Suceava, Adrian Gabriel Florescu de la Colegiul Naţional Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și Iuliana Maria Levinschi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Inițial, proiectul de hotărâre a fost pentru patru dintre absolvenți, dar a fost amendat astfel încât și cei patru care au obținut media 10 după contestații să fie premiați.

Procentul de promovabilitate la Bacalaureat în județul Suceava a fost în acest an de 72, 55 la sută după soluționarea contestațiilor. (N.B.)

Sursa FOTO: Facebook


Intră acum și în grupul de