Monitorizarea pacienţilor internaţi în Secţia de Terapie Intensivă din cadrul SJU Suceava se realizează centralizat după noile dotări

Medicul şef al Secţiei de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SJU Suceava, Dorin Stănescu, a prezentat, miercuri, cele mai noi dotări ale secţiei, anunţând, totodată, modernizarea Punctului de transfuzie, în conformitate cu standardele actuale în vigoare.

creteanu-ardeleanu-stanescu

Stănescu a declarat într-o conferinţă de presă că după ampla modernizare a spitalului, inclusiv a secţiei pe care o coordonează, a existat din partea conducerii unităţii o preocupare constantă pentru îmbunătăţirea bazei materiale a secţiei ATI, unde sunt internate cele mai grave cazuri.

El a spus că Secţia ATI a primit, recent, console aeriene noi, cu o dotare şi o ergonomie mai bună, noua dotare permiţând eficientizarea igienizării şi sterilizării pardoselii din saloane.

Medicul sucevean a mai spus că prin dotarea tuturor celor 36 de paturi ale secţiei cu monitoare noi, de ultimă generaţie, analizele şi investigaţiile imagistice pot fi transmise on-line pe ecranul amplasat la patul pacientului, ceea ce conduce la o scurtare a timpilor de intervenţie, iar informaţiile, care ajung în timp util, pot fi accesate în orice moment de medicul care doreşte să efectueze consultul.

El a precizat că dotarea cu monitoare performante a paturilor permite şi o monitorizare locală şi centrală a pacienţilor.

“Vom avea o monitorizare centrală, vor putea fi monitorizate toate paturile şi toţi pacienţii, asta nu înseamnă că nu vom sta lângă pacient, dar vom avea o imagine de ansamblu, în orice moment, al tuturor celor 36 de paturi, care vor fi monitorizate şi local, şi central”, a explicat Stănescu.

Şeful Secţiei ATI a arătat că noile aparate de anestezie, echipamente de ultimă generaţie, vin în sprijinul celor care lucrează în secţie şi conferă pacienţilor o siguranţă mult mai mare.

Medicul sucevean a spus că secţia are în dotare şi cinci blocuri de injectomate(seringi automate acţionate cu ajutorul unui motoraş) utilizate, în special, pentru administrarea medicamentelor care trebuie injectate cu un debit foarte mic, fiecare injectomat având câte patru sau cinci seringi automate, ce pot fi încărcate fiecare cu alt medicament.

Stănescu a menţionat că secţia dispune şi de o librărie de medicamente- un instrument de lucru cu ajutorul căruia sunt setate dozele medicamentelor, ce urmează să fie administrate pacientului prin intermediul injectomatului.

El a mai spus că printre noile dotări ale secţiei se mai numără ventilatoare de ultimă generaţie, aparate echograf mari, precum şi un echograf „de buzunar”, ce poate fi mobilizat mult mai repede şi este  folosit pentru investigaţii în situaţii limită.

Punctul de Transfuzie din cadrul Secţiei ATI a fost modernizat

Medicul Dorin Stănescu  a anunţat că Punctul de transfuzii din cadrul secţiei a fost modernizat şi dotat cu echipamentele prevăzute de legislaţia în vigoare subliniind că actuala conducere a spitalului a acordat o atenţie deosebită pentru realizarea acestui obiectiv, alocând o parte importantă din suma necesară pentru modernizare şi dotare.

Stănescu a afirmat că Punctul de Transfuzii din cadrul Secţiei ATI este dotat cu „tot ce trebuie”, dispune de patru frigidere cu afişaj extern, o bază de date cu bolnavii care au primit sânge în ultimele şase luni, un registru de consemnare a incidentelor transfuzionale şi post-transfuzionale, două încălzitoare de plasmă, o centrifugă, două termostate şi  un sistem de determinare a grupelor sanguine.

Întrebat dacă în secţia pe care o coordonează s-a înregistrat vreun incident transfuzional, medicul Dorin Stănescu a spus că un astfel de incident a fost în urmă cu cinci-şase ani, dar care a fost semnalat şi rezolvat la timp, fără a exista urmări pentru pacient.

Şeful Secţiei ATI a precizat că una dintre preocupările personalului care lucrează în ATI vizează prevenirea şi managerierea infecţiilor asociate îngrijirilor medicale arătând că în afara secţiei a fost amenajat şi un salon septic, în care sunt internaţi pacienţi cu infecţii cu microbi multirezistenţi, ce prezintă risc de contaminare pentru alţi pacienţi operaţi.

El a spus că salonul respectiv, care are patru paturi, dispune de aceleaşi echipamente ca şi cele existente în restul saloanelor din ATI, astfel încât pacienţii internaţi aici să beneficieze de aceeaşi dotare.

Medicul şef al Secţiei ATI a arătat că, în ultima perioadă, în spaţiul public, se discută foarte mult de infecţiile nosocomiale adăugând că sunt situaţii când pacienţii vin “de acasă” cu microbi multirezistenţi.

“Se discută foarte mult de infecţiile nosocomiale, dar sunt pacienţi care vin de acasă cu microbi multirezistenţi şi dacă nu i-ai găsit la timp şi nu-i constaţi în momentul când i-ai internat la tine, după trei zile poţi să declari ca infecţie nosocomială, ţi-o însuşeşti şi răspunzi pentru ea. Dar vreau să vă spun că mulţi au venit de acasă cu microbi multirezistenţi, trataţi la domiciliu, trataţi în ambulator, trataţi în spital cu diverse ocazii, însă a fost suficient ca microbii aceştia să se dezvolte şi să ne facă nouă probleme. Contează foarte mult să ştii pe ce teren te afli, pentru că în momentul în care ştii că bolnavul a venit cu acei microbi, nu ţi-i însuşeşti tu, deci porneşti cu alte date la tratamentul tău, îl izolezi, dar în orice caz e bine să ştii, pentru că nu toate ne sunt nouă imputabile sau spitalului, chiar dacă există la noi în spital”, a explicat Stănescu.

(Liliana Bujdei)