Slujbă de pomenire pentru sucevenii morți în accidente rutiere. Statistica neagră plasează județul Suceava pe primul loc în țară cu 260 de accidente rutiere grave cu 91 de decese


Intră acum și în grupul de

O slujbă de pomenire a victimelor accidentelor rutiere de pe raza județului Suceava va fi oficiată, duminică seara, la Catedrala ”Naștere Domnului” din municipiul Suceava.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Serviciul Rutier Suceava și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” județul Suceava, împreună cu Asociația ALECS GROUP Suceava și Asociația EUROACTIV Suceava.

Potrivit statisticii Poliției Județene Suceava, numai în acest an, pe raza județului au murit 91 de persoane în urma a 260 de accidente rutiere grave, ceea ce înseamnă că în medie un accident grav se produce pe zi.

Județul Suceava se află pe primul loc în țară la numărul de accidente mortale înregistrate în acest an.

Anual, în a treia duminică a lunii noiembrie, se celebrează ”Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere”, urmare a rezoluției din octombrie 2005 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Această zi va fi marcată și la Suceava printr-o slujbă de pomenire a persoanelor care și-au pierdut viața în accidente rutiere produse pe raza județului.

catedrala (22)

Evenimentul, care va avea loc duminică, 20 noiembrie, la ora 19:00, la Catedrala din municipiul  reședință de județ, aduce un omagiu și familiilor lăsate în urma, victimelor care trăiesc consecințele accidentelor rutiere, dar și cadrelor medicale, organelor de poliție, salvare și pompieri implicate în astfel de evenimente.

”Invităm victimele accidentelor rutiere, pe toți cei care au rude rănite sau decedate în accidente rutiere, dar și pe toți susținătorii și promotorii siguranței rutiere să se alăture evenimentului, având asupra lor fotografii ale celor dispăruți și lumânări. Considerăm prezența dumneavoastră atât un omagiu adus victimelor și familiilor acestora, cât și o încercare de a sensibiliza pe cei care sunt în drept să ia măsuri pentru diminuarea acestui flagel”, transmit organizatorii evenimentului.

Prin instituirea ”Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere”, se urmărește atragerea atenției asupra faptului că imprudența în trafic poate pune în pericol viața, sănătatea și banii.

În această zi, guvernele, ONG-urile și alte instituții ale statului din țările lumii sunt chemate să promoveze atenția în trafic prin activități care au drept scop sensibilizarea tuturor participanților la trafic cu privire la respectarea normelor rutiere în circulația pe drumurile publice, conștientizarea impactului social și al costurilor pe care le presupun accidentele rutiere, a riscurilor la care sunt expuși conducătorii tineri și promovarea acțiunilor legate de factori cheie, inclusiv conducerea sub influența alcoolului, depășirea vitezei legale impuse pe un anumit sector de drum public, depășirea neregulamentară sau neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor care au acest drept, nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță și căștile de protecție, precum și chestiuni legate de infrastructura rutieră.

În 2011, pentru a aduce în atenția tuturor importanța fenomenului, a fost lansat ”Deceniul de Acțiune pentru Siguranța Rutieră 2011-2020” și, totodată, apelul pentru organizarea unor acțiuni semnificative pentru marcarea Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor de circulație, fiind stabilit, în acord cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), un motto pentru întreaga decadă: ”Să facem deceniul 2011-2020 să-și amintească!”.


Intră acum și în grupul de