Noile contracte pentru administrarea secțiilor Spitalului Județean de Urgență Suceava au intrat în vigoare


Intră acum și în grupul de

Noile contracte pentru administrarea secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, unde s-au organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de medic şef, au intrat în vigoare începând cu data de 3 ianuarie 2017.

Managerul SJU Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat că rezultatele concursului organizat în prima decadă a lunii decembrie pentru ocuparea unor funcţii de medic şef în mai multe secţii şi laboratoare ale SJU Suceava au fost validate de Consiliul Judeţean Suceava, iar contractele de administrare a secţiilor au fost semnate de candidaţii care au promovat concursul.

Rîmbu a spus că aceste contracte de administrare, care intră în vigoare începând cu data de 3 ianuarie 2017 , sunt încheiate pentru o perioadă de trei ani.

El a precizat că pentru ocuparea posturilor de medic şef al secţiei de Neurochirurgie şi al Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul SJU Suceava va fi organizat un concurs în cursul lunii ianuarie 2017.

Rîmbu a menţionat că interimatul la conducerea Secţiilor de Pediatrie şi Balneologie şi Recuperare medicală va fi asigurat de actualii medici şefi .

Astfel, posturile de medic şef din 18 secţii au fost ocupate în urma concursului organizat în luna decembrie 2016, alte două posturi de medic şef al Secţiilor de Psihiatrie şi Cardiologie au fost ocupate prin concurs la începutul anului 2016.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de