Serviciul de Ambulanță Județean Suceava își reglementează situația patrimonială pentru a putea face investiții atât la stația centrală din Suceava, cât și la substațiile din județ


Intră acum și în grupul de

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu, a declarat pentru NewsBucovina că instituţia a făcut mai multe demersuri pentru clarificarea situaţiei patrimoniului arătând că după ce va fi rezolvat acest lucru se vor putea realiza investiţii în infrastructură atât la staţia centrală Suceava, dar şi celelalte substaţii din judeţ.

Lăzăreanu a explicat că au fost situaţii în care unele clădiri ale substaţiilor de ambulanţă, precum cele din Broşteni, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc erau date în folosinţă gratuită de către Primării şi au fost necesare demersuri pentru trecerea acestora în administrarea SAJ Suceava, aşa cum prevede legislaţia.

“Unele sedii erau date în folosinţă gratuită şi nu e voie, trebuie să fie în administrare, ca să se poată face şi investiţii. Asta e legea, nu le ai în administrare, nu poţi face investiţii”, a spus Lăzăreanu.

Medicul sucevean a mai spus că în raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, întocmit după vizita la SAJ Suceava în cursul lunii aprilie 2016, s-a solicitat  SAJ Suceava rezolvarea anumitor “situaţii neclare sau neconforme cu legea” în ceea ce priveşte patrimoniul, printre acestea numărându-se şi cea privind terenul de sub clădirea staţiei centrale din Suceava.

Lăzăreanu a precizat că demersurile privind clarificarea situaţiei terenului respectiv au început în lunile iulie-august 2016, iar Consiliul Local Suceava a dat o hotărâre prin care acest teren a fost trecut din proprietatea privată a municipalităţii, în proprietatea Ministerului Sănătăţii, aşa cum era în trecut, însă nu s-a reuşit întabularea suprafeţei în Cartea funciară întrucât era necesară fie o hotărâre de guvern, fie o hotărâre judecătorească şi în aceste condiţii s-a acţionat în instanţă pentru trecerea terenului în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi în administrarea SAJ Suceava.

El a explicat că s-au urmat paşii pentru intrarea în legalitate şi se aşteaptă şi hotărârea instanţei cu privire la situaţia terenului de sub sediul central al SAJ Suceava.

Directorul SAJ Suceava a arătat că de la începutul acestui an s-au făcut demersuri pentru găsirea unui spaţiu în care să funcţioneze substaţia de ambulanţă dinVatra Dornei, în prezent, unitatea dorneană desfăşurându-şi activitatea într-un spaţiu al Spitalului municipal Vatra Dornei.

Lăzăreanu a spus că o soluţie identificată deja este alocarea spaţiului în care a funcţionat vechea baie comunală, însă şi acolo există o problemă, întrucât terenul de sub clădirea respectivă figurează ca fiind întabulat în patrimoniul CFR.

El a mai spus că dacă va fi posibilă trecerea în administrarea SAJ a clădirii şi terenului băii comunale din Vatra Dornei se vor putea face investiţii pentru recompartimentarea spaţiului şi amenajarea lui.

Medicul sucevean a subliniat că, în perspectivă, după clarificarea situaţiei patrimoniului SAJ Suceava, se vor putea face investiţii la staţia centrală din Suceava şi anume construirea unui garaj cu 10 boxe pentru autospecialele SAJ şi o spălătorie auto pentru ambulanţe,  în condiţiile în care instituţia nu are în prezent garaj pentru ambulanţe.

El a spus că la etajul acestei construcţii ar putea fi amenajate vestiare pentru personalul de intervenţie, un spaţiu de depozitare a medicamentelor şi materialelor sanitare, o sală de aşteptare pentru medicii, asistenţii medicali şi şoferii din ture, care intervin la urgenţele prespitaliceşti, şi o sală pentru cursuri de instruire.

Referindu-se la celelalte substaţii, Lăzăreanu a arătat că investiţii ar urma să se realizeze la Siret, unde se doreşte contrucţia a două garaje alăturate, iar la etajul acestora să fie amenajată o sală de instruire a personalului, dacă Primăria va da în administrare un teren pentru această destinaţie, dar şi la Gura Humorului, unde se doreşte mansardarea etajului clădirii în care funcţionează substaţia de ambulanţă, spaţiul nou construit urmând să fie destinat amenajării unei săli de instruire, precum şi a unei camere prevăzute cu baie, care să poată funcţiona ca locuinţă de serviciu pentru medici.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de