Un elev eliminat pentru tentativă de fraudă, iar alţi peste 1100 de elevi suceveni au absentat la proba de joi din cadrul simulării examenelor naţionale

Un elev din clasa a XII-a a fost eliminat, joi, pentru tentativă de fraudă după ce a fost surprins de profesorii supraveghetori că avea asupra sa un telefon mobil, iar alţi peste 1100 de elevi nu s-au prezentat la proba scrisă din cadrul simulării examenelor naţionale.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei a declarat, joi, că cel eliminat este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic “Samoil Isopescu” Suceava şi a susţinut proba scrisă la matematică.

Anuţei a spus că la proba la matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a au participat 6805 elevi şi au absentat 380 de elevi, procentul celor prezenţi fiind de 94 la sută.

El a mai spus că 3683 de elevi din clasa a XI-a au susţinut proba la matematică şi 252 au absentat, iar alţi 1587 au susţinut proba la istorie şi 108 au absentat, procentul celor prezenţi fiind de 93 la sută.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava a precizat că 3501 de elevi din clasa a XII-a au participat la proba scrisă la matematică şi 273 au absentat, în timp ce la proba de istorie au participat 1671 de elevi din clasa a XII-a, iar 131 au absentat, procentul celor prezenţi fiind de 92 la sută.

De precizat este că în data de 17 martie 2017 urmează să aibă loc proba E)d) – proba la alegere a profilului și specializării – Bacalaureat (exclusiv pentru elevii clasei a XII–a)

Rezultatele simulării examenelor naţionale  vor fi comunicate elevilor în data de 31 martie.

(Liliana Bujdei)