(FOTO) Elevi, angajaţi ai Gărzii Forestiere Suceava, silvicultori şi jurnalişti au plantat puieţi de molid, frasin şi fag pe o suprafaţă de două hectare în Cantonul Silvic Baranca al Ocolului Silvic Bisericesc Ilişeşti


Intră acum și în grupul de

Elevi suceveni, angajaţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi ai Ocolului Silvic Bisericesc Ilişeşti, precum şi reprezentanţi ai mass-media au participat, vineri, la o acţiune de împădurire în zona Cantonului Silvic Baranca, pe o suprafaţă de două hectare, ce fost afectată de fenomene de uscare în masă,  din cauza atacului insectelor.

Inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, ing. Mihai Găşpărel, a declarat, vineri, că acţiunea de împădurire se înscrie în cea derulată la nivel naţional şi face parte din proiectul “Plantează pentru România”, organizatorii acestui proiect intenţionând să doboare un record deţinut de Australia, respectiv plantarea unui număr de 1,2 milioane de puieţi într-o singură zi.

„În România, anul trecut, la acest proiect s-a realizat pe raza Gărzii Forestiere Braşov plantarea unui milion de puieţi, iar acum încercăm să ajungem la 1,5 milioane de puieţi, cu sprijinul colegilor din ţară”, a spus Găşpărel adăugând că numărul de puieţi plantaţi într-o zi se raportează la populaţia ţării.

El a mai spus că organizatorii proiectului “Plantează pentru România” au urmărit mai multe obiective, printre acestea numărându-se şi deborârea recordului de plantat puieţi, schimbarea opiniei publice cu privire la rolul şi activitatea pe care o desfăşoară silvicultorii români, informarea publicului asupra faptului că lucrările de împădurire sunt realizate în proporţie de peste 99 la sută de către silvicultori, introducerea în programa şcolară a educaţiei silvice, dezvoltarea conştiinţei forestiere, eliminarea de pe agenda societăţii civile a temerei privind defrişările ilegale, restabilirea încrederii populaţiei în corpul silvic românesc, precum şi realizarea unei comunicări constructive între structurile silvice şi ceilalţi parteneri.

Inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava a subliniat că, în ultima perioada, unul dintre subiectele abordate de presă se referă la defrişările ilegale, silvicultorii “fiind blamaţi sau consideraţi doar părţi ale unui sistem infracţional”, deşi silvicultorii luptă împotriva acestor tăieri ilegale şi sunt şi cei care efectuează lucrările de împădurire în proporţie de peste 99 la sută, iar mulţi nu cunosc care este rolul şi atribuţiile silvicultorilor,  ce greutăţi întâmpină aceştia, în ce condiţii lucrează pentru a planta puieţi pe terenuri cu cele mai abrupte pante.

„Ne aflăm în judeţul cu cea mai mare suprafaţă împădurită şi e firesc ca orice copil să-i înţeleagă mecanismele, rolul, să înţeleagă că trebuie să o protejeze şi să o dezvolte”, a explicat Găşpărel care a adăugat că şi adulţii trebuie să înveţe să protejeze pădurea arătând că înţelegerea rolului şi dezvoltării pădurii nu este un atribut doar al silvicultorilor, poliţiştilor sau jandarmilor, ci al tuturor.

Găşpărel a mai spus că la acţiunea de vineri s-a preconizat plantarea a10 000 de puieţi de molid, frasin şi fag, pe o suprafaţă de aproximativ 2 hectare.

El a apreciat participarea largă la această acţiune arătând că astfel de acţiuni vor mai fi desfăşurate pe parcursul acestei luni, astfel încât să fie acoperite toate tipurile de administratori de fonduri forestier.

 “Intenţionăm să exercităm atât acea funcţie de control şi de monitorizare a fondului forestier, cât şi aceea de a ajuta operatorii economici, ocoalele silvice, de a ne implica în dezvoltarea conştiinţei forestiere, pentru că rolul acestei instituţii este cel puţin pentru menţinerea suprafeţei fondului forestier şi dacă nu de extindere a ei”, a  spus Găşpărel care a adăugat că dacă acţiunea de împădurire de vineri s-a desfăşurat la un ocol silvic privat, celelalte acţiuni viitoare vor fi efectuate la suprafeţe de fond forestier aparţinând de Regia Naţională a Pădurilor, precum şi la o suprafaţă de fond forestier aparţinând unei persoane fizice.

Peste 35 000 de puieţi vor fi plantaţi în acest an în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti

La rândul său, şeful Ocolului Silvic Bisericesc Ilişeşti, ing. Vasilică Ilie Vasilovschi, a spus că acest ocol silvic a fost înfiinţat în anul 2006, cu scopul gospodăririi pădurilor proprietate privată a unităţilor de cult din subordinea protopopiatelor Suceava şi Rădăuţi, arătând că OS Bisericesc Ilişeşti administrează o suprafaţă de 7854 de hectare de pădure, pe raza a opt comune cadastrale, respectiv Gura Humorului, Frasin, Capu Câmpului, Ilişeşti, Pârteştii de Jos, Putna Straja şi Brodina.

Vasilovschi a precizat că în cursul anului 2017, pe raza Ocolului Silvic Bisericesc sunt preconizate acţiuni de plantare a peste 35 000 de puieţi, pe mai multe suprafeţe de teren, ce însumează 8,7 hectare.

El a prezentat tehnica de execuţie a lucrării de împădurire prin plantare arătând că la alegerea speciilor se are în vedere asigurarea unei corespondenţe strânse între cerinţele speciilor şi specificul condiţiilor naturale, arătând că plantarea puieţilor se realizează în această zonă în perioada februarie-martie.

Vasilovschi a precizat că după plantarea puieţilor, aceste culturi sunt îngrijite prin îndepărtarea vegetaţiei invadatoare din jurul puietului, în luna iunie şi în cursul toamnei, dar şi prin completarea lipsurilor şi aplicarea unor substanţe pentru protecţia împotriva cervidelor.

Profesoara Mihaela Irimia a declarat că la acţiunea de împădurire de la Cantonul Silvic Baranca au participat 15 elevi ai Şcolii Gimnaziale “Grigore Ghica Voievod” din Suceava din clasele a VII-a şi a VIII-a, care sunt implicaţi în proiectul “Eco-Şcoala”.

“Suntem foarte bucuroşi că am putut participa la această activitate, să ajutăm şi să sprijinim orice acţiune de împădurire a spaţiului nostru tradiţional. Am dori să mai participăm şi la alte activităţi ce vor fi organizate de Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti şi a Direcţiei Silvice Bucovina Suceava”, a spus Irimia.

Patricia, elevă a Şcolii Gimnaziale “Grigore Ghica Voievod” Suceava, a mărturisit că este pentru prima oară când participă la o astfel de acţiune de împădurire şi consideră  că este o experienţă interesantă să poţi dărui ceva naturii.

“Simt că am făcut ceva bun pentru pădure, pentru noi. Cu siguranţă voi mai participa şi cu altă ocazie”, a spus Patricia.

Un alt elev din clasa a VII-a, Denis, a declarat că i s-a părut foarte frumoasă acţiunea de plantare de puieţi şi că se bucură că a avut ocazia să contribuie şi el la regenerarea pădurii.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de