Crucea Roșie Suceava în parteneriat cu Auchan trimite din nou ajutoare la Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Crucea Roșie Suceava continuă campania de ajutorare a familiior afectate de incendiul devastator care a avut loc înainte de Paște la Gura Humorului.

Directorul Crucea Roșie Suceava, Corneliu Dediu, a anunțat marți, într-un comunicat de presă, că în urma informațiilor apărute în mass- media privind ajutorarea de către Crucea Rosie a familiilor ale căror locuințe au fost distruse de incendiul de la Gura Humorului, hipermarketul Auchan Suceava s-a alăturat campaniei derulate de Crucea Roșie Suceava, făcând o donație constând în alimente, apă, lenjerie, paturi, veselă, prosoape, dulciuri, jucării.

Corneliu Dediu – Directorul Crucea Roșie Suceava

”Miercuri, 3 mai a.c., bunurile primite ca donație din partea Auchan, precum și alte materiale de la Crucea Roșie (paturi, încălțăminte, îmbrăcăminte) vor fi donate familiilor care au rămas fără locuință și a căror situatie este departe de a se fi rezolvat”, a declarat Corneliu Dediu.

18 apartamente duplex situate la mansarda unui bloc din orașul Gura Humorului au ars într-un incendiu violent produs în noaptea de 12 spre 13 aprilie.

Focul a izbucnit într-un apartament la mansarda unui bloc din zona centrală a orașului Gura Humorului, s-a propagat și a distrus toată mansarda din lemn care era amplasată pe circa 800 de mp.

Mansarda care a ars era constituită din 10 apartamente duplex la prima scară, din care șapte apartamente erau locuite și opt apartamente duplex la a doua scară de bloc din care patru apartamente erau locuite.

FOTO: ISU Suceava

În blocul afectat de incendiu locuiau 84 de persoane, din care 25  la mansardă și ale căror apartamente au fost distruse, iar 19 persoane în apartamentele de la ultimul nivel.

Parchetul Judecătoriei Gura Humorului a deschis un dosar penal în acest caz. Cercetările sunt efectuate de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.


Intră acum și în grupul de