FSLI a anunţat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea grevei generale. În judeţul Suceava 57 la sută dintre membrii Alianţei Sindicatelor din Învăţământ au optat pentru această formă de protest

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat, luni, că în urma centralizării opţiunilor rezultate după consultarea membrilor sindicatelor afiliate la această federaţie doar 45,67 la sută dintre aceştia au optat pentru greva generală, iar în aceste condiţii nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a declanşa greva generală.

Într-un comunicat al Colegiului Naţional al liderilor FSLI remis presei, luni, se precizează  că în perioada 06 – 09 iunie 2017 membrii de sindicat ai organizațiilor sindicale afiliate la FSLI au fost consultați, prin referendum, pentru a-și exprima opțiunea cu privire la declanșarea grevei generale începând cu data de 12 iunie 2017, conform hotărârii Colegiului Național al Liderilor FSLI din data de 31 mai 2017.

În comunicat se mai precizează că în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 la sută din totalul membrilor de sindicat FSLI au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50 la sută și 86 la sută opțiune pentru această formă de protest.

“În această situație, nu sunt întrunite condițiile legale de a declanșa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI. Trebuie să spunem răspicat următorul lucru: faptul că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării! Nemulțumirea lor este profundă!

Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați. Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017-2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora”, se arată în comunicatul de presă al Colegiului Naţional al liderilor FSLI.

Liderul Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, Giani Leonte, a precizat, luni, într-o adresă transmisă FSLI că, până în cursul dimineţii de luni, la ora 10:00, au fost transmise tabele din 154 de unități școlare din judeţul Suceava cuprinzând opțiunile membrilor de sindicat în vederea declanșării grevei generale.

“Astfel, din totalul de 8455 membri de sindicat ai ASI Suceava, 4819 membri de sindicat s-au pronunțat pentru intrarea în grevă generală, iar restul nu și-au exprimat opțiunea sau au optat împotrivă. Procentul rezultat este de 57,00% pentru intrarea în greva generală”, se arată în adresa ASI Suceava. (Liliana Bujdei)