Flutur, nemulțumit de serviciile de transport pe ruta Aeroport – Suceava susține că vor trebui introduse curse regulate și verificată legalitatea celor care prestează acum servicii de transport sau taximetrie


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că nu este foarte mulțumit de modul în care sunt prestate în prezent serviciile de transport pe ruta Suceava-Aeroport și retur.

„Nu mă declarat foarte mulțumit. Eu am rugat Primăria să urmărească îndeaproape acest lucru”, a spus Flutur într-o conferință de presă.

El a declarat că există serviciul de transport public spre Aeroport și că sunt și ucraineni din Cernăuți care vin și nu pot fi legitimați cât de legal prestează, ca să nu practice pirateria.

Flutur a spus că trebuie să fie diversificată oferta.

„Faptul că vrem să punem în practică trenul Suceava-Cernăuți ne obligă să punem și din gară să găsim curse care să meargă la Aeroport”, a spus Flutur.

Președintele CJ Suceava a spus că mulți ucraineni și-au exprimat intenția să vină să zboare de pe aeroportul sucevean pentru că e mult ieftin prin prețurile low-cost spre Italia și Londra.

În ceea ce privește tarifere percepute de taximetriști pentru o cursă de la Aeroport spre municipiul Suceava care ajunge și la 50 de euro, Flutur a spus că nu poate CJ Suceava să verifice aceste aspecte.

„Controlorii să verifice aceste rute și cât de legale și autorizate sunt firmele sau taximetrele care practică aceste curse. Trebuie să-și facă treaba”, a spus Flutur.

El a mai declarat că discută cu primarul Ion Lungu pe tema introducerii unor curse de maxi taxi pentru Aeroport.

Totodată, el a spus că se discută și de extinderea parcării pe Aeroport.

„Foarte mulți își lasă mașina două-trei zile, pleacă cu o cursă și parcarea a devenit neîncăpătoare. Am cerut Consiliului de Administrație să găsească soluții pentru extinderea parcărilor și zonă dedicată clar și controlată pentru taximetre”, a spus Flutur.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de