Evaluare Națională 2017: 428 de contestaţii înregistrate în judeţul Suceava după afişarea rezultatelor obţinute de candidați


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat, marţi, pentru NewsBucovina, că în judeţul Suceava s-au înregistrat 428 de contestaţii după afişarea, luni, a rezultatelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a.

Anuţei a spus că din totalul celor 428 de contestaţii, 225 s-au înregistrat la limba română, iar 203 la matematică.

Reamintim că aproximativ 75 la sută dintre absolvenţii suceveni ai clasei a VIII-a au obţinut medii peste cinci la Evaluarea Naţională, procentul notelor peste cinci fiind de 86,66 la sută la proba la limba română şi de 61,5 la sută procentul notelor peste cinci la matematică.

Potrivit Calendarului Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, rezolvarea contestaţiilor are loc în perioada 27-29 iunie, iar pe 30 iunie 2017 se vor afişa rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de