Un copil de 12 ani s-a înecat în râul Moldova în zona orașului Gura Humorului

Un copil de 12 ani s-a înecat, miercuri după amiaza, în râul Moldova în zona orașului Gura Humorului, iar pentru recuperarea corpului acestuia au acționat trei echipaje de pompieri militari din Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc cu două bărci pneumatice.

FOTO: ISU Suceava

Potrivit ISU Suceava, un apel la 112 a anunțat că un baiat de 12 ani a fost luat de apele râului Moldova și că acesta s-ar fi înecat.

La fața locului au intervenit, inițial, două echipaje ale pompierilor militari din Gura Humorului care au fost ulterior ajutați de un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc.

FOTO: ISU Suceava

Trupul copilului a fost recuperat după mai bine de două ore de la apelul la 112,  în jurul orei 19:45. Acesta a fost găsit  la o distanță de aproximativ 100 de metri în aval de locul unde a fost văzut ultima oară, în zona podului spre Voroneț.

Echipajul SMURD aflat la fața locului a procedat la manevre de resuscitare, dar fără succes, fiind declarat decesul copilului.