Peste 1800 de hectare de teren au fost împădurite în judeţul Suceava în prima jumătate a anului

Inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, ing. Mihai Găşpărel, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că în primul semestru al acestui an au fost împădurite în judeţul Suceava 1831,67 de hectare de teren.

Găşpărel a spus că la nivelul Gărzii Forestiere Suceava, ce are competenţă în judeţele Suceava, Iaşi, Bacău, Botoşani şi Neamţ, s-au împădurit 2755,5 hectare de teren, din care 1747 de hectare în fond forestier de stat,  567,7 de hectare în fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi 440,75 de hectare în fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice.

El a precizat că pentru acest an a fost inclusă în programul Gărzii Forestiere Suceava împădurirea a 38,9 hectare de terenuri degradate, constituite în perimetre de ameliorare, din judeţul Botoşani.

Inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava a arătat că în urma aplicării HG 864/2016 privind schema “Ajutor minimis pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 de hectare”, precum şi a Procedurii de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care nu desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 de hectare, au fost preluate în pază 1183, 75 de hectare de la începutul acestui an.

(Liliana Bujdei)