Cușnir: Am salutat ideea scoaterii gardului viu din oraș, dar nu înțelegem de ce s-a oprit acțiunea chiar peste drum de Primărie


Intră acum și în grupul de

Liderul organizației municipale PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir, a declarat, marți, într-o conferință de presă că a salutat ideea actualei conduceri a municipalității de scoatere a gardului viu din zona centrală a orașului, dar că nu-și explică de ce acțiunea nu a continuat și s-a oprit peste drum de Primărie.

„Din cei trei muschetari,  Lungu, Harșovschi, Andronache, domnul Andronache este singurul care a recunoscut public faptul că am avut dreptate cu blocarea Caietului de Sarcini pentru Salubritate pentru că acest caiet de sarcini era dezastruos. Şi noi l-am felicitat pe domnul Andronache pentru ideea de a scoate gardul viu bătrân, vechi de peste 30 de ani”, a spus Cușnir.

El a arătat că aceasta a fost o idee bună, chiar dacă aplicată mult prea târziu.

„Le-au trebuit 14 ani pentru a avea o idee bună. Strada principală arată mult mai bine. Lungu a promis că va continua scoaterea gardului viu în tot oraşul. Întrebarea noastră este: De ce v-aţi oprit în Areni, chiar peste drum de Primărie domnule Ion Lungu?”, a întrebat Cușnir.(N.B.)


Intră acum și în grupul de