Intră acum și în grupul de
Liderul organizației municipale PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir, a declarat, marți, într-o conferință de presă că a salutat ideea actualei conduceri a municipalității de scoatere a gardului viu din zona centrală a orașului, dar că nu-și explică de ce acțiunea nu a continuat și s-a oprit peste drum de Primărie.
„Din cei trei muschetari, Lungu, Harșovschi, Andronache, domnul Andronache este singurul care a recunoscut public faptul că am avut dreptate cu blocarea Caietului de Sarcini pentru Salubritate pentru că acest caiet de sarcini era dezastruos. Şi noi l-am felicitat pe domnul Andronache pentru ideea de a scoate gardul viu bătrân, vechi de peste 30 de ani”, a spus Cușnir.
El a arătat că aceasta a fost o idee bună, chiar dacă aplicată mult prea târziu.