Doi dintre agresorii implicaţi în scandalul din noaptea de joi spre vineri din municipiul Fălticeni au fost arestați preventiv. Cazul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Suceava

Doi dintre agresorii implicați în scandalul din noaptea de joi spre vineri din municipiul Fălticeni au fost arestați, preventiv, sâmbătă, de Tribunalul Suceava.

Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizata prin 112 joi seara în jurul orei 22 despre faptul că pe terasa unui bar din localitate a izbucnit o altercaţie.

Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, fiind solicitat şi sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, stabilindu-se că în jurul orei 22.00, doi bărbaţi de 49 de ani şi respectiv, 43 de ani, ambii din municipiul Fălticeni, se aflau pe terasa barului respectiv, intrând în conflict cu doi tineri de 25 şi 32 de ani, tot din localitate.

Cele patru persoane s-au lovit reciproc, bărbaţii de 49 şi 43 de ani utilizând inclusiv obiecte contondente şi cuțite, tânărul de 25 de ani suferind leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „distrugere”, „tulburarea ordinii şi liniştii publice” și „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

 Dosarul privind agresiunea a fost prezentat, vineri, procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care în urma analizări probatoriului administrat a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiteri infracţiunii de tentativă de omor.

Ca urmare a măsurilor întreprinse de poliţişti, persoanele bănuite în comiterea agresiunii au fost localizate, preluate în custodie şi conduse la sediul Poliţiei municipiului Fălticeni pentru audieri.

 În urma administrării materialului probator, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbaţii de 49 şi 43 de ani  pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, raportat la port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, precum şi reţinerea acestora pentru o durată de 24 ore, cei în cauză fiind introduşi în arestul  I.P.J. Suceava.

Cei doi inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă, instanţa emiţând mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei doi, precizează sursa citată