Intră acum și în grupul de

Pompierii suceveni au intervenit, sâmbătă după amiaza, pentru salvarea unui bărbat care a fost prins sub un tractor cu remorcă în satul Soloneț, fiind necesară o autoșenilată care să preia rănitul din cauza drumului impracticabil.

Potrivit ISU Suceava, dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat prin 112, sâmbătă după-amiază, despre un accident care a avut loc în satul Soloneţ, din comuna Todireşti după ce un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care conducea un tractor cu remorcă, s-a răsturnat la un moment dat şi a fost prins sub utilajul agricol.

Localnicii aflaţi în zonă au sărit în ajutorul său şi l-au extras de sub tractor.

La faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM (terapie intensivă mobilă), dar din cauza drumului inaccesibil ambulanţei, a fost solicitată în sprijin o autoşenilată, care a fost trimisă de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi.

Bărbatul rănit, care a suferit multiple traumatisme prin strivire, a fost stabilizat de către salvatori, după care a fost transportat cu autoşenilata, în condiţii de siguranţă, pe o distanţă de aproximativ 3 kilometri, până la ambulanţă.

 Ulterior, acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.


Intră acum și în grupul de