Mai mulți tineri și adolescenți suceveni prinși, sâmbătă, conducând pe drumurile din județ băuți și fără permis


Intră acum și în grupul de

Mai mulți tineri și adolescenți suceveni au fost depistați, în week-end, conducând pe drumurile din județ în stare de ebrietate și fără permis de conducere.

Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă, la ora 01.00, un echipaj din cadrul Poliției orașului Siret, a oprit pentru control pe str. Carpați din localitate, autoturismul condus de un localnic de 26 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Tot sâmbătă, la ora 13.25, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, a fost sesizată despre faptul că, un autoturism a distrus gardul locuinței unui bărbat din comuna Comănești.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 12.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Comănești, pe fondul lipsei de experiență, un localnic de 32 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul imobilului unui localnic, fără a produce pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Sâmbătă seara, la ora 20.00, un echipaj rutier din cadrul Poliţia municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Podu Verde din localitate, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 35 de ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

În același timp, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a oprit pentru control pe raza localității, la intersecţia străzii Ştefan cel Mare cu strada Decebal, motocicleta condusă de un localnic de 16 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 02.09.2017, minorul s-a deplasat împreună cu mama sa în vizită la un localnic de 39 de ani, care deţinea motocicleta și care, i-a încredinţat-o minorului să o conducă, deși ştia că acesta nu deţine permis de conducere.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, minorul de 16 ani fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar bărbatul de 39 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Tot sâmbătă seara, în jurul orei 20.09, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe str. Calea Bucovinei din localitate, mopedul neînregistrat condus de un minor de 16 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Duminică dimineața, la ora 00.47, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209A, din comuna Cornu Luncii, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Mălini.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

 


Intră acum și în grupul de