Peste 12.000 de voluntari suceveni sunt așteptați să participe, sâmbătă, la Campania “Let’s Do It, Suceava” urmând să fie ecologizate pădurile din zona Cetății de Scaun, Zamca, Burdujeni și albia râului Suceava


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava se va desfășura, sâmbătă, începând cu ora 9,  Campania de curățenie ”Let’s Do It, Suceava” organizată de ASOCIAȚIA BIOSILVA în parteneriat cu ASOCIAȚIA AREAS și susținută de KAUFLAND România, AMBRO SUCEAVA și MOBILIER MEȘTEȘUGIT.

 

Sunt așteptați să participe peste 12.000 de voluntari din peste 50 localități, școlari și preșcolari însoțiți de profesori și educatori, studenți, cadre didactice, personalul din instituțiile publice locale și județene, personalul silvic din cadrul Direcției Silvice Suceava și din cadrul ocoalelor silvice de regim, persoane din mediul privat și locuitori din toate localitățile județului Suceava, anunță organizatorii.

Organizatorii campaniei aduc la cunoștință voluntarilor care doresc să participe că pentru Municipiul Suceava punctele de colectare sunt stabilite astfel:

Zona CENTRU – Parcul Șipote – Cetatea Sucevei cu punctul de întâlnire pe esplanada Casei

de Cultură;

Zona PĂDURE – CETATEA ZAMCA cu punctul de în parcarea de la Mănăstirea Zamca.

Zona PĂDURE BURDUJENI – locul de întâlnire

Zona ALBIA RÂULUI SUCEAVA – între podul de la bazar și fosta groapă de gunoi – locul

de întâlnire în parcare la Iulius Mall spre malul râului Suceava.

Coordonatorii de voluntari sunt rugați să respecte toate instrucțiunile de securitate transmise de către organizatori și să depună sacii cu deșeuri colectate în locuri accesibile pentru societățile de salubrizare. În celelalte localități din județ zonele de ecologizare și punctele de întâlnire sunt stabilite de către coordonatorii zonali fie din cadrul primăriilor sau a școlilor participante.

„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Inițiativa este parte din comunitatea internațională „Let’s Do It, World!”.

România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea “Let`s Do It, World!” care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune prin organizația “Viitorul în Zori” din Ilfov şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări din întreaga lume. An de an, tot mai mulţi voluntari s-au alăturat acţiunii de curăţenie, imagini cu sute de saci de gunoi şi cu zone curăţate complet de deşeuri fiind distribuite pe paginile de socializare online. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1 400 000 de voluntari și au fost curățate 305 zone cu deșeuri prin intermediul campaniei.

FOTO: letsdoitromania.ro

În cadrul ediției ”Let s Do It România” desfășurată în data de 24 septembrie 2016 au participat peste 200.000 de voluntari si s-au colectat 267.700 saci cu deșeuri la nivel national. În județul Suceava au participat un număr de 9.781 de voluntari din peste 33 de localități din județul Suceava care au colectat peste 80 de tone de deșeuri în 12.636 de saci, dar și foarte mulți cetățeni care au ieșit în familie sau grupuri mici pentru a face curățenie în localitățile lor sau în locuri de pe trasee turistice și locuri amenajate pentru agrement.


Intră acum și în grupul de