Harșovschi anunță înființarea unei linii expres în municipiul Suceava pe ruta Cinema Burdujeni-Centru cu autobuze second-hand cumpărate din Germania


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat, miercuri, că în municipiu va fi înființată o linie expres de autobuz pe ruta Cinema Burdujeni-Centru care va fi asigurată cu autobuze second hand cumpărate din Germania.

Harșovschi a spus într-o conferință de presă că printr-o decizie a conducerii TPL, au fost de achiziționate trei autobuze second-hand cu suma de 28.000 de euro.

El a spus că nu este de acord cu achiziția de autobuze second-hand, dar că trebuie să respecte această decizie.

Viceprimarul a menționat că autobuzele sunt Irisbus Agora, achiziționate prin licitație, din Germania cu suma totală de 28.000 de euro și că acestea sunt prevăzute cu sistem de aer condiționat.

El a precizat că autobuzele sunt fabricate în 2005 și au parcurși între 600.000 și 640.000 de kilometri, mai puțin decât cele ale municipiului care au deja peste 900.000 de kilometri parcurși.

Harșovschi a arătat că această achiziție vine în sprijinul sucevenilor și că va fi înființată o linie expres, Linia 1, ce va circula între Cinema Burdujeni și Centru pe la Orizont în intervalul 6:30-9, respectiv 11-16:30, atunci când este aglomerație.

„Aceste autobuze vor fi folosite pentru această linie expres”, a mai spus Harșovschi.

 


Intră acum și în grupul de