Aproape 7000 de pachete de ţigări ascunse în vegetaţie, descoperite de poliţiştii de frontieră de la SPF Brodina în apropierea graniţei


Intră acum și în grupul de

Aproape 7000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, împachetate în trei colete ce erau ascunse în vegetaţie au fost descoperite, marţi, de poliţiştii de frontieră de la SPF Brodina în apropierea graniţei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar şef Ilie Poroch Seriţan, a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că o patrulă a poliției de frontieră din cadrul SPF Brodina, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a descoperit, marţi dimineaţă, trei colete cu țigări, ce erau ascunse în vegetație, în apropierea frontierei de stat.

Cele trei colete au fost duse la sediul sectorului, unde  în urma inventarierii  a rezultat cantitatea de 6.910 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 81.000 lei.

“În continuare, se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale”, se menţionează în comunicatul de presă.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de