Un adolescent, suspect de contrabandă, prins în zona frontierei, în Straja, după ce polițiștii de frontieră au tras un foc de avertisment


Intră acum și în grupul de

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut de polițiștii de frontieră suceveni în zona Straja fiind suspectat de contrabandă alături de o altă persoană, cei doi trecând frontiera cu colete cu țigări în valoare de 35.000 de lei.

Potrivit Poliției de Frontieră Suceava, polițiștii de frontieră suceveni din SPF Brodina au observat pe raza localităţii Straja, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră i-au somat vocal pe cei doi, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă.

Pentru reținerea celor doi care nu s-au supus somațiilor prin voce, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment.

În urma acţiunii, a fost reţinut un tânăr sucevean în vârstă de 17 ani.

Imediat au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite două colete care conţineau 3.000 de pachete cu ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană în valoare de 35.100 lei.

Tânărul este cercetat pentru contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar dosarul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea soluționării legale.

 


Intră acum și în grupul de