Țigări de contrabandă de 170.000 de lei au fost găsite, vineri, de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus într-un autoturism abandonat lângă frontieră.
Potrivit Poliției de Frontieră Suceava, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Vicovu de Sus au descoperit abandonat în apropierea frontierei de stat un autoturism Mitsubishi Shogun, fără numere de înmatriculare, în care au putut fi observate mai multe colete cu țigări.
Autoturismul a fost dus la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, iar în urma inventarierii coletelor descoperite în acesta a rezultat cantitatea de 14.460 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 169.000 lei.






