Migranții aflați în Centrul din Rădăuți informați de polițiști despre obiceiurile de iarnă din Bucovina și cum să evite situații conflictuale

Migranții aflați în Centrul specializat din Rădăuți au fost instruiți de polițiștii suceveni privind legislația națională, dar li s-au prezentat și specificul obiceiurilor de iarnă din Bucovina și cum să evite situațiile conflictuale.

Potrivit Poliției Județene Suceava, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava, împreună cu 10 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi au mers, vineri, la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi pentru a le prezenta mai multe prevederi legislative și specificul zonei.

„ Persoanele aflate în centru prezintă un risc victimal crescut, mai ales pe perioada iernii prin prisma diferenţelor de ordin climatic, dar şi din punct de vedere al conştientizării şi însuşirii cadrului legislativ naţional, fiind necesare măsuri de promovare a incluziunii sociale şi informare cu privire la modalităţile legale de gestionare a unor probleme”, arată Poliția Județeană Suceava.

Potrivit sursei citate, scopul acţiunii a fost creşterea gradului de siguranţă a persoanelor aflate în centru, dar şi însuşirea unor repere legislative naţionale minime care să faciliteze integrarea migranţilor şi să îi protejeze de riscul infracţional şi victimal și  a fost promovat numărului unic de urgenţă 112 şi a modalităţile de sesizare a faptelor antisociale.

„Cele peste 80 de persoane aflate în centru au fost informate cu privire la normele minime din domeniul rutier, dar şi cu privire la legislaţia incidentă infracţiunilor contra persoanei şi contra patrimoniului. Persoanele solicitante de azil au fost informate cu privire la specificitatea obiceiurilor şi tradiţiilor de iarnă în Bucovina şi cu privire la modalităţile de evitare a unor situaţii conflictuale”, menționează Poliția Județeană Suceava.

Acţiunile de informare şi prezentare a reperelor legislative şi a recomandărilor preventive au fost derulate în parteneriat cu reprezentanţii Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi şi facilitate de prezenţa unor interpreţi şi traducători autorizaţi în dialectele vorbite de beneficiari, se arată în comunicat în care se precizează că toate persoanele din centru au primit materiale bilingve (în română şi engleză), inclusiv formulare de solicitare a unor ordine de protecţie sau alte materiale specifice instrumentelor legislative române.

Migranții au inițiat discuții cu polițiștii și și-au prezentat experienţe de viaţă din cele mai triste pe care le-au trăit până să ajungă în centru.