DSP Suceava: 21 de cazuri noi de HIV-SIDA depistate în primele zece luni din anul 2017. Aproape 4500 de gravide au fost testate HIV, din care peste 2500 în maternităţi


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Bianca Bighiu, a declarat, marţi, că în judeţul Suceava se află în evidenţă activă 234 de cazuri de HIV-SIDA, din care 214 urmează tratament cu antiretrovirale(ARV), iar în primele 10 luni ale acestui an s-au depistat 21 de cazuri noi.

Bighiu a spus pentru NewsBucovina că de la începutul acestui an şi până în luna noiembrie în judeţul Suceava au fost testate HIV 4410 gravide, dintre care 2507 au efectuat acest test în maternitate.

Ea a precizat că cele mai multe gravide au fost testate HIV în luna iulie, respectiv 566, dar şi în luna august-515, iar cele mai puţine testări au fost efectuate în lunile ianuarie-292 şi aprilie -302.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a menţionat că în cursul acestui an s-au înregistrat cinci decese în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu HIV-SIDA, din care două decese au fost la pacienţi nou depistaţi cu această maladie.

Bighiu a spus că pentru derularea Programului naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV Ministerul Sănătăţii a alocat judeţului Suceava 5 953 000 de lei, din care în primele 11 luni ale acestui an au fost utilizate fonduri însumate la 5 291 287 de lei, conform datelor SJU Suceava, pentru tratament antiretroviral.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de