ISU Suceava a avut, în medie, 31 de intervenții pe zi, în 2017


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a înregistrat, anul trecut, peste 11.000 de situații de urgență, în medie fiind circa 31 de intervenții pe zi.

La ISU Suceava a avut loc marți, 23 ianuarie a.c., activitatea de evaluare a activității pompierilor militari suceveni pentru anul 2017. Activitatea a fost condusă de inspectorul șef – generalul de brigadă Ion Burlui și s-a bucurat de prezența prefectului județului Suceava, Mirela-Elena Adomnicăi, a inspectorului general al IGSU, colonelul Daniel-Marian Dragne, precum și a șefilor unor structuri cu funcții de sprijin în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Potrivit ISU Suceava, anul trecut a fost marcat de o activitate intensă și mii de ore petrecute la intervenții pentru acordarea sprijinului populației din județ.

„Pe parcursul anului 2017, în zona de competenţă a I.S.U. „Bucovina” al judeţului Suceava s-au înregistrat 11.301 de situații de urgență (în medie, aproape 31 pe zi), din care 7.643 cazuri de urgență asistate de SMURD, 850 de incendii și 2.808 alte intervenții specifice”, a arătat sursa citată.

Misiunile au fost îndeplinite de cele nouă subunităţi de intervenţie şi două puncte de lucru, cadrele de la reşedinţa inspectoratului participând la acţiunile complexe de intervenţie, în cadrul grupelor operative.

Conform bilanțului ISU Suceava, anul trecut s-au mai înregistrat și 125 întoarceri din drum, 173 deplasări fără intervenţie, precum și 18 alarme false.

De asemenea, pe timpul intervenţiilor de anul trecut s-au înregistrat 28 victime (15 adulţi decedaţi, 12 adulţi şi 1 copil răniţi), 78 animale şi 431 păsări moarte şi pagube de aproximativ 16.594.928 lei.

S.M.U.R.D. a intervenit în 7.643 cazuri, acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 7.192 persoane din care 6.545 adulţi şi 647 copii.

„Faţă de anul 2016 numărul cazurilor de urgenţă la care a participat S.M.U.R.D. a scăzut cu -5,20 %, numărul persoanelor asistate scăzând cu -5,14 %. Printre cauze pot fi amintite participarea unei ambulanţe SMURD în sprijin la ISU Constanţa pe timpul sezonului estival, dar şi timpul de scoatere din intervenţie a ambulanţelor ca urmare a defecţiunilor apărute.  Timpul mediu de răspuns al S.M.U.R.D. a fost de 12 minute, iar timpul mediu de intervenţie de 18 minute”, a menționat inspectorul șef al ISU Suceava, generalul de brigadă Ion Burlui.

El a mai spus că în anul 2017 s-a intervenit la 1.162 accidente de circulaţie, dintre care 1.156 accidente rutiere şi 6 accidente feroviare, au fost asistate medical 823 persoane (din care 722 adulţi şi 101 copii).

În ceea ce privește incendiile, șeful ISU Suceava a precizat că în anul 2017, pe teritoriul judeţului Suceava, au avut loc 728 incendii, faţă de 718 incendii produse în anul 2016, creşterea fiind de 6,44%.

Astfel, din cele 728 incendii, 437 incendii au fost gestionate numai de ISU, 279 incendii gestionate în cooperare cu SVSU şi 12 incendii lichidate numai de SVSU.

„Pe timpul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor au fost salvate: 27 persoane (din care 5 copii) / 2 persoane salvate (din care 1 adult , 1 copil) în anul 2016.  În incendiile produse s-au înregistrat 14 victime (din care 5 adulţi decedaţi şi 9 adulţi şi 1 copil răniţi) / 26 victime (7 adulţi decedaţi, 14 adulţi şi 5 copii răniţi) în anul 2016. Au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 117 milioane lei, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 16.216.628 lei. Rata incendiilor la suta de mii de locuitori a fost de 101,1, respectiv 85,1 la mia de kilometri pătraţi. Din totalul incendiilor 74,31 % s-au produs la locuinţe şi anexe din gospodăriile populaţiei. Comparativ cu anul 2016, numărul incendiilor de vegetaţie uscată şi resturi menajere a crescut cu 22 %”, se arată în bilanțul pompierilor suceveni.

Conform ISU Suceava, în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017, consumul în unităţi de timp al resurselor umane înregistrat în gestionarea situaţiilor de urgenţă, a fost de 3.583.609 minute.

„Îndeplinirea obiectivelor din anul 2017 se datorează disponibilităţii și operativității forţelor și mijloacelor specializate ale pompierilor militari, diversității și complexității intervențiilor specifice, dezideratului apărării vieţii, bunurilor materiale şi mediului, precum şi încrederii mari a populaţiei în solicitarea unității noastre şi în alte situaţii, altele decât urgenţele generate de incendii”, a spus de inspectorul șef al ISU Suceava, generalul de brigadă Ion Burlui.

La rândul său, inspectorul general al IGSU, colonelul Daniel-Marian Dragne, a ținut să menționeze că activitatea pompierilor militari suceveni este una continuă, pentru protecția cetățenilor.

„În prezentarea pe care a făcut-o domnul inspector șef s-a evidențiat efortul desfășurat de către personalul inspectoratului în gestionarea situațiilor de urgență. Este o activitate care se desfășoară într-un program de 24 de ore din 24 de ore, o activitate care este subsumată unui singur obiectiv, extrem de important, acela al protecției cetățeanului. S-au pus în evidență și anumite probleme care apar la nivelul unității și care trebuie aduse la cunoștință factorilor interesați, în ceea ce privește dotarea, în ceea ce privește echipamentul individual de protecție, lucruri care stau în atenția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și care vor fi rezolvate în perioada următoare”, a spus inspectorul general al IGSU, colonelul Daniel-Marian Dragne. (Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de