Prorectorul Mihai Dimian, propus pentru funcția de ordonator de credite al USV

Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava responsabil cu cercetarea ştiinţifică, prof. univ. dr. Mihai Dimian, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite al USV în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al universității sucevene.

„În ședința Consiliului de Administrație al USV, care s-a desfășurat astăzi, 30 ianuarie 2018, în urma discuțiilor purtate, prof. univ. dr. Mihai Dimian, Prorector cu cercetarea științifică, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite. Senatul universității a validat propunerea, aceasta fiind înaintată Ministerului Educației Naționale spre a fi emis ordinul ministrului de desemnare a ordonatorului de credite al USV”, se precizează într-un comunicat de presă al USV.

Potrivit sursei citate, în contextul preluării funcției de ministru al Educației, pe perioada exercitării mandatului în fruntea Ministerului Educației Naționale, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a fost suspendat din funcția de Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

De precizat este că rectorul USV, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa a preluat, marţi, mandatul de ministru al Educaţiei Naţionale în cadrul ceremoniei de predare-primire desfăşurate la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale, în prezenţa fostului deţinător al portofoliului, Liviu Marian Pop.