Şapte cazuri de scarlatină au fost înregistrate în judeţul Suceava de la începutul acestui an la copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani


Intră acum și în grupul de

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, că în judeţul Suceava s-au înregistrat şapte cazuri de scarlatină în mediul urban la copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, iar autorităţile sanitare au transmis instrucţiuni precise către personalul medical din reţeaua şcolară referitoare la modul de intervenţie în astfel de situaţii.

Zorescu a spus că din cele şapte cazuri de scarlatină unul a fost la un copil în vârstă de 10 ani, iar altul la un copil de şase ani, restul cazurilor fiind depistate la copii cu vârste de 3 şi 4 ani.

“Rugăm părinţii să nu se alarmeze, deoarece DSP Suceava a transmis instrucţiuni precise medicilor din reţeaua de medicină şcolară referitoare la modul de intervenţie în astfel de situaţii”, a menţionat Zorescu adăugând că autorităţile sanitare intervin atunci când sunt înregistrate cel puţin trei cazuri într-un focar, cu recoltarea de exudate faringiene de la contacţii bolnavilor, cu distribuţia de substanţe dezinfectante, dar şi cu alte măsuri specifice.

Medicul epidemiolog sucevean a menţionat că scarlatina este o infecţie cu transmitere aerogenă, determinată de streptococul hemolitic, care trebuie corect diagnosticată şi corect tratată cu antibiotic, pentru evitarea apariţiei complicaţiilor adăugând că tratamentul este accesibil în condiţiile în care streptococul hemolitic este încă sensibil la penicilină.

Zorescu a precizat că scarlatina debutează cu febră, gât roşu(angină), simptome ce pot fi însoţite de durere de cap, vărsături, frisoane şi limbă zmeurie, iar la o zi sau două de la debutul bolii apare o roşeaţă a pielii sub forma unor pete roşii, mici şi plate care, ulterior, devin aspre la pipăit.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de