Consiliul Județean Suceava începe procedurile pentru investiții importante: extinderea terminalului Aeroportului, Ambulatoriul Spitalului Județean Suceava și modernizarea drumului Frasin-Broșteni


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava urmează să discute și să aprobe, miercuri, procedurile pentru unele dintre cele mai importante proiecte de investiții pe care intenționează să le realizeze în perioada următoare.

Astfel, consilierii județeni vor dezbate și supune aprobării, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de fezabilitate pentru extinderea terminalului de pasageri  la Aeroportul „Ștefan Cel Mare” Suceava.

Aeroportul Suceava își propune să realizeze un nou terminal pentru procesarea pasagerilor care să facă față traficului crescând de pe acest aeroport, în prezent fiind procesați circa 150 de pasageri pe oră și se dorește dublarea numărului de pasageri care să fie procesați.

Pentru asigurarea finanțării acestui proiect, CJ Suceava va modifica și hotărârea privind alocările de fonduri din creditul aprobat anul trecut de 67,78 milioane de lei.

Tot în ședința de miercuri, CJ Suceava urmează să decidă asupra unui proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, asfaltarea DJ 177 A km de la km 6+850 la km 43+615, Frasin- Stulpicani – Ostra – Tarnița – Holda-DN 17 B.

Pentru acest drum ar urma să fie alocați circa 50 de milioane de lei.

Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de fezabilitate pentru ambulatoriul Spitalulului Județean Suceava.

Noul ambulatoriu va avea o suprafață de 4000 de mp, va avea patru nivele și vor  fi amenajate 24 de secții și patru subsecții, cu paturi pentru internări de zi.

În aceeași ședință, consilierii județeni vor vota și bugetul propriu al județului Suceava și al unităților subordonate Consiliului Judetean Suceava pentru anul 2018. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de