DSP Suceava: Patru cabinete medicale sancționate pentru slaba acoperire vaccinală, iar în 16 școli au fost depistate neconformități privind programul „Laptele și cornul”

Patru cabinete de medicină individuală au fost sancţionate de inspectorii sanitari suceveni cu avertisment pentru slaba acoperire vaccinală în rândul copiilor, iar în 16 unităţi şcolare s-au depistat neconformităţi în derularea programului guvernamental “Laptele şi cornul”.

 

 

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul epidemiolog Dinu Florin Sădean a precizat, luni, într-un comunicat de presă că în cursul lunii ianuarie au fost efectuate 399 de controale igienico-sanitare în unităţi cu profil non-alimentar în urma cărora au fost aplicate şase sancţiuni pentru diferite neconformităţi.

Sădean a menţionat că o amendă în valoare de 800 lei a fost aplicată unei astfel de unităţi,  întrucât au fost depistate la comercializare de produse cosmetice cu termen de valabilitate depășit, iar într-o altă situaţie au fost retrase de la comercializare produse cosmentice expirate.

Medicul epidemiolog sucevean a spus că alte patru avertismente s-au aplicat unor cabinete de medicină individuală pentru neaplicarea prevederilor ”Programului Național de Imunizări”, constatându-se o slabă acoperire vaccinală în rândul copiilor.

El a menţionat că trei dintre medicii sancţionaţi cu avertisment scris sunt din zona Rădăuţi, unul din municipiu şi doi din mediul rural, iar un alt medic este din zona rurală a Sucevei arătând că procentul de acoperire vaccinală antirujeolică a copiilor înscrişi pe listele acestora era în medie de 35-40 la sută.

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică a mai spus că alte 180 de controale au fost efectuate în unităţi alimentare, iar în urma verificării condițiilor de funcționare asigurate în aceste unități  s-a aplicat un avertisment pentru neconformități privind calitatea apei utilizate.

Sădean a menţionat că în cadrul tematicii de control cuprinsă pentru luna ianuarie în ”Planul Național de Acțiuni Tematice 2018”  a fost desfășurată o acțiune de control în unitățile de învățământ din sistemul public și privat privind verificarea respectării condițiilor de microclimat corespunzător și verificarea respectării legislației privind distribuirea produselor din programul guvernamental ”laptele și cornul”.

El a arătat că au fost verificate 114 unități de învățământ din judeţ, iar la 16 dintre acestea au fost depistate neconformități.

“Menționăm că această acțiune tematică a fost completată cu o acțiune tematică cuprinsă în planul propriu al Serviciului de Control în Sănătate Publică pentru luna ianuarie 2018 astfel controalele efectuate s-au axat pe verificarea condițiilor igienico-sanitare de funcționare asigurate în unitățile de învățământ cu bloc alimentar propriu (cantină) și în cele cu bloc alimentar externalizat. S-au verificat un număr total de 18 unități nefiind depistate neconformități”, a mai precizat Sădean.

Tot în cursul lunii ianuarie, Serviciul de Control în Sănătate Publică a soluţionat cinci petiţii  şi au fost efectuate 24 de acțiuni de îndrumare și consultant cu o tematică axată pe norme de igienă în vigoare impuse unităților cu profil alimentar pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de funcționare.

(Liliana Bujdei)