Nechifor: Peste 150.000 de români nu au acte de identitate. Situația este inacceptabilă pentru că acești oameni nu au nicio șansă în viață și pot fi victimele rețelelor de crimă organizată

Vicepreședintele Comisiei de administrație publică din Camera Deputaților, deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, marți, că potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, peste 150.000 de români nu au acte de identitate.

Potrivit acestuia, peste 150.000 de români nu au acte de identitate și este posibil ca un număr și mai mare de copii să nu aibă certificat de naștere.

El a menționat că această situație a fost discutată, marți, în Comisia de administrație publica a Camerei Deputaților la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.

„ Afirmațiile au fost făcute de reprezentantul MAI. Lucrul acesta mi se pare inacceptabil și peste două săptămâni am de gând să solicit înființarea unui grup de lucru care să identifice precis această situație și să găsim și soluții, inclusiv de modificarea legislației, așa încât măcar să știm câți suntem”, a menționat Nechifor.

El a arătat că acești oameni fără identitate sunt potențiale victime și nu au nicio șansă în viață.

„Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce se poate întâmpla cu acești oameni care par să fie ai nimănui, de la trafic de organe și de ființe vii, la șanse zero de urmare a unui liceu sau facultăți, la a-ți găsi un loc de muncă decent sau chiar la a-ți întemeia o familie. Numărul este uriaș din punctul meu de vedere, 150 de mii de oameni ai nimănui, înseamnă populația unui municipiu reședință de județ de talie mai mare, sau circa 20 de comune de talie medie spre mare”, a menționat Nechifor.(T.B.)