Un bărbat care a furat burlanele din cupru ale unei biserici din Gura Humorului, reținut și apoi plasat sub control judiciar

Un bărbat a fost plasat sub control judiciar de procurorii din Gura Humorului fiind acuzat că, împreună cu un minor, a furat burlanele din cupru ale bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena” din oraș.

Potrivit Parchetului Judecătoriei Gura Humorului, procurorii au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat pentru furt calificat.

Bărbatul este acuzat că în cursul zilei de luni şi în noaptea de luni spre marți, împreună cu un minor au smuls şi sustras de pe zidurile Bisericii ,,Sf. Impăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Gura Humorului, trei burlane din cupru, cu diametrul de 120 mm, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 1.500 lei.

Faţă de bărbat a fost  dispusă, marți,  măsura reţinerii pentru 24 ore, iar prin ordonanţa procurorului de caz din data de 22.03.2018, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile faţă de inculpat, stabilindu-se mai multe obligaţii printre care şi aceea de a nu depăşi limitele teritoriale ale oraşului Gura Humorului şi de a nu se apropia sau a lua legătura cu martorii din dosar.