Britanicii de la Vast Resources încep investițiile în județul Suceava după ce au încheiat cu succes prima fază a acordului semnat cu Mercuria Energy Trading SA. Prioritatea companiei rămâne construcția complexului metalurgic de la Mănăila


Intră acum și în grupul de

Compania britanică Vast Resources a anunțat, vineri, primirea primei tranșe, de 4 milioane de dolari, aferentă acordului încheiat cu una dintre cele mai mari companii integrate de energie și de comercializare a mărfurilor la nivel global.

Vast Resources anunță, printr-un comunicat de presă,  încheierea cu succes a primei faze a acordului de finanțare semnat la începutul acestui an cu Mercuria Energy Trading, iar conform planificării, din cele 4 milioane de dolari achitate în luna martie, 1,6 milioane de dolari vor fi alocați restituirii a unei părți din împrumutul oferit de Sub Sahara Goldia Investments (SSGI) în cursul anului trecut, iar restul sumei va fi investită în totalitate în proiectele din România.

Prin încheierea acestei prime faze a acordului, Vast Resources va aloca 2,6 milioane de dolari pentru dezvoltarea minelor pe care le administrează în județele Suceava și Bihor. Prioritatea din acest an a companiei rămâne construcția complexului metalurgic din apropiere minei sucevene, al cărei scop este de a contribui la reducerea costurilor de transport, eficientizarea întregului proces și creșterea capacității de producție.

„Investițiile continue pe care Vast Resources le face la mina din Mănăila sunt rezultatul muncii și dedicării echipei noastre din România. Prin colaborarea cu echipa executivă am reușit să demonstrăm că sectorul minier românesc este o afacere viabilă pe termen lung, care acum este validată de o instituție multinațională.  Așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm proiectele din România și să investim în continuare în modernizarea minei din Mănăila, căutând noi oportunități și contribuind la restabilirea industriei”, a declarat Andrew Prelea, CEO Vast Resources.

Photo By ZiaVey Photography (www.ziavey.ro)

Cea de a doua tranșă a acordului semnat cu Mercuria Energy Trading, în valoare de 5,5 milioane de dolari, se preconizează că va fi tranzacționată în luna iulie a acestui an, conform planului.

De când administrează cele două mine din România,Vast Resources a înregistrat rezultate excelente, care se datorează investițiilor continue în dezvoltarea și mentenanța minelor. În plus, compania continuă să se implice și în protejarea mediului înconjurător, se menționează în comunicat.

Compania Vast Resources a fost fondată la sfârșitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe și Africa de Sud. În completarea activității din Africa, în mai 2013, Vast Resources și-a îndreptat atenția către România, în vederea dezvoltării business-ului.

Compania utilizează cea mai nouă tehnologie de explorare, cum ar fi software-ul de gestionare a datelor spațiale, vizualizare 3D, noi tehnici de modelare geofizice, geochimie și elemente de management al riscului, care au scopul de a susține proiectele în procesul de dezvoltare pe termen lung. Astfel, Vast Resources a făcut cu ușurință tranziția de la o simplă companie de explorare la o companie minieră, cu un portofoliu de active de înaltă calitate.

Mercuria Energy Group, a fost fondată în 2004 și a devenit o companie globală de comercializare a energiei și mărfurilor. Mercuria este acum una dintre cele mai mari întreprinderi private de acest tip din lume, cu o cifră de afaceri brută de 91 miliarde de dolari.

Activitățile Mercuria la început au avut accent pe comerțul cu țiței, dar activitățile sale includ acum toate produsele energetice cheie și o gamă largă de mărfuri uscate în vrac. Mercuria a dezvoltat, de asemenea, elementele fizice ale activității sale și operează un portofoliu semnificativ de active, inclusiv de producție, de logistică și de interese de depozitare.

Rețeaua Mercuria cuprinde 38 de birouri în 27 de țări, iar grupul are peste 1.000 de persoane de 40 de naționalități care tranzacționează în mai mult de 50 de țări.(N.B.)


Intră acum și în grupul de