Șoferul unui TIR a murit în urma unui grav accident în care au fost implicate două autotrenuri și o autoutilitară, la Cornu Luncii

Un grav accident de circulație s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 10, pe raza satului Băișești, din comuna Cornu Luncii, eveniment în care au fost implicate două autotrenuri și o autoutilitară. Un bărbat de 62 de ani, șofer al unui TIR, a murit în urma impactului.

Potrivit ISU Suceava, șoferul unuia dintre autotrenuri a rămas încarcerat, în stare de inconștiență, iar pentru extragere, s-a deplasat la fața locului un modul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

„Colegii de la descarcerare au avut o misiune dificilă, în sensul în care au fost nevoiți să taie elementele de caroserie contorsionate, pentru a putea extrage victima și a o preda echipajelor medicale pentru monitorizare”, a precizat slt. Alin Găleată.

Ulterior, personalul medical al Serviciului de Ambulanță Județean a declarat decesul bărbatului în vârstă de 62 de ani.

O altă persoană implicată în accident a fost rănită ușor și a fost preluată de către cadrele medicale, pentru acordarea primului ajutor medical, însă aceasta a refuzat transportul la spital.

Potrivit Poliției Române, cauza producerii  accidentului a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de iarnă ale drumului.

Astfel, Poliția Suceava a precizat că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoutilitara marca Man nu a redus suficient viteza într-o curbă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu auto Mercedes Benz condus de un bărbat de 62 ani, din comuna Bilca.

De asemenea, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, care conducea autoutilitara marca Iveco nu a păstrat o distanță suficientă față de auto Man, care îl preceda, intrând în coliziune față – spate cu aceasta.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

ISU Suceava a mai arătat că tot vineri dimineața au mai avut loc două accidente, unul la ieșire din Suceava spre Pătrăuți, unde o autoutilitară s-a răsturnat în afara părții carosabile și șoferul, conștient, a fost transportat la spital, iar al doilea, pe raza comunei Dărmănești, unde un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Și în acest caz, o singură persoană a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

În ceea ce privește accidentul petrecut la ieșire din Suceava spre Pătrăuți, Poliția Suceava a arătat că un bărbat de 44 de ani, din comuna Grănicești, sat Iacobești, ce se afla la volanul unei autoutilitare marca Ford Transit nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv, carosabil umed, acoperit cu mâzgă, și astfel a pierdut controlul vehiculului, a acroșat marginea parapetului metalic de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, a rulat în afara părții carosabile aproximativ 19 m, după care s-a răsturnat la o diferență de nivel de aproximativ 15m. În urma impactului a rezultat vătămarea ușoară a șoferului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg-l alcool pur în aerul expirat.

Au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu Modulul SMURD, cu autospeciale pentru descarcerare și ambulanțe SMURD TIM și B2.

Foto: ISU Suceava