Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc scoate din nou la concurs, în cursul lunii mai, 12 posturi vacante de medic. Spitalul acordă facilităţi medicilor care doresc să profeseze aici, între care o primă de instalare şi plata chiriei.

Managerul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Cătălin Săndulescu, a declarat, marţi, că unitatea spitalicească va scoate din nou la concurs, în cursul lunii mai, 12 posturi vacante de medic în diferite specialităţi medicale, după ce în urma publicării în luna octombrie 2017, în revista Viaţa Medicală, a anunţului privind organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor vacante nu s-a înscris nici un candidat.

El speră că prin operarea măririlor salariale începând cu data de 1 martie 2018 să poată fi atraşi mai mulţi medici la acest spital, iar la viitorul concurs să existe un mai mare interes pentru posturile vacante de medic.

Medicul câmpulungean a subliniat că pentru atragerea medicilor care să vină să profeseze în Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Câmpulung Moldovenesc, sunt acordate prime de instalare în cuantum de 4500 de lei, iar celor care nu au o locuinţă proprie li se asigură plata chiriei pe durata contractului încheiat cu spitalul.

Săndulescu a precizat că, în prezent, doi medici ai spitalului beneficiază de această facilitate, iar unui al treilea medic i s-a pus la dispoziţie un apartament de serviciu, care a fost cedat spitalului de către Consiliul Local şi Primăria Câmpulung Moldovenesc, apartament amenajat şi dotat cu centrală termică.

Referindu-se la majorările salariale începând cu data de 1 martie 2018, managerul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc a arătat că, în baza simulările efectuate, spitalul se încadrează în buget, întrucât prin aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,  banii sunt alocaţi de Ministerul Sănătăţii.

“Bugetul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc a fost în 2017 de aproximativ 19 milioane de lei, iar anul acesta de 27 de milioane de lei”, a spus Săndulescu adăugând că fondul de salarii reprezintă 73 la sută din totalul bugetului unităţii spitaliceşti.

El a menţionat că după operarea majorărilor salariale de la 1 martie 2018, singurul angajat al cărui venit brut ar urma să scadă cu 400 de lei este farmacistul unităţii, în timp ce veniturile nete ale medicilor şi asistenţilor medicali cresc cu câteva sute de lei.

“Rămâne de văzut ce va fi după reglementarea Regulamentului de sporuri”, a mai spus Săndulescu.

Reamintim că la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc au fost angajaţi opt medici de la 1 ianuarie 2017 şi până pe 29 ianuarie 2018, fie cu contract individual de muncă, fie cu contract de prestări servicii.

Conform unei situaţii prezentate de managerul Spitalului Câmpulung Moldovenesc,  în intervalul de timp menţionat au fost angajaţi cu contracte individuale de muncă doi medici specialişti în chirurgie generală pentru asigurarea liniei de gardă, iar un al treilea medic din aceeaşi specialitate a fost angajat cu contract de prestări servicii pentru activitatea curentă a secţiei.

Unitatea spitalicească a mai angajat prin contract de prestări servicii un medic specialist ATI, un medic primar în specialitatea obstetrică-ginecologie, un medic specialist în specialitatea radiologie şi imagistică medicală şi un medic de familie cu competenţă în medicina de urgenţă.

Totodată, Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc a angajat cu contract individual de muncă un medic primar în specialitatea ortopedie-traumatologie şi un medic specialist cardiolog, care s-a prezentat la post după finalizarea Rezidenţiatului.

Săndulescu a subliniat că prin atragerea noilor medici care să profeseze în spitalul câmpulungean s-a mai reuşit reducerea deficitului de medici în unele specialităţi medicale.

El a precizat că intervenţiile chirurgicale în unitate sunt programate în condiţiile în care medicul ATI nu poate fi prezent permanent în spital, însă atragerea acestuia reprezintă un mare câştig pentru spital, întrucât se pot efectua operaţii.

La sfârşitul lunii ianuarie 2018, în Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc îşi desfăşurau activitatea 28 de medici şi 116 asistenţi medicali.

(Liliana Bujdei)