64 de amenzi în valoare de peste 100.000 de lei, aplicate de comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor în timpul controalelor din luna martie


Intră acum și în grupul de

Comisarul şef adjunct al CJPC Suceava, Vasile Latiş, a precizat, joi, într-un comunicat de presă că în cursul lunii martie au fost efectuate 237 de controale în urma cărora au fost aplicate 31 de avertismente şi 64 de amenzi în valoare de 105 300 de lei.

Latiş a spus că aceste acţiuni de control au fost efectuate fie în cadrul tematicilor naţionale şi locale de control pe diferite categorii de produse, fie pentru cercetarea reclamaţiilor consumatorilor.

El a precizat că din totalul acţiunilor de control, 53 au vizat verificarea respectării prevederilor legale la prezentarea şi comercializarea produselor alimentare specifice Sărbătorilor Pascale, acţiunea tematică de control fiind prelungită până în data de 6 aprilie 2018, iar în urma acestor controale au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 47 000 lei şi 7 avertismente,printre deficienţele constatate de comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor numărându-se lipsa preţurilor, produse expirate sau produse etichetate necorespunzător.

Latiş a menţionat că alte 60 de controale au vizat verificarea respectării  prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare în mediul rural, precum şi în unităţile de alimentaţie publică din mediul rural, iar în urma acţiunilor de control s-au aplicat 15 amenzi în valoare de 34 600 lei şi 7 avertismente, printre deficienţele constatate fiind lipsa preţurilor sau a orarului de funcţionare produse expirate, produse fără etichetă sau cu etichetă incorectă.

Tot în cursul lunii martie 2018, comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au desfăşurat 13 acţiuni de control, care au vizat verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 4000 lei pentru lipsa pictogramei, respectiv eticheta care indică materialul din care sunt confecţionate aceste produse (părţile încălţămintei, faţă, interior, talpă).

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de