Primăria Suceava va aloca aproape 240.000 de lei unor biserici din oraș

Mai multe unități de cult din municipiul Suceava vor putea beneficia de finanțări de aproximativ 240.000 de lei. În ședința de joi a Consiliului Local Suceava va fi dezbătut un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea unui sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România.

Potrivit proiectului de hotărâre, în luna aprilie a acestui an au solicitat sprijin financiar, în baza O.G. 82/2001, cinci unități de cult.

Este vorba despre Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Obcini, care a solicitat suma de 50.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a bisericii parohiale; Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din cartierul Zamca care are nevoie de 32.500 lei pentru înlocuirea tâmplăriei lemn cu PVC – termopan și reparații aferente; lucrări de turnare șapă, montare gresie și faianță; Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Burdujeni care a solicitat un sprijin de 38.900 lei pentru reabilitarea termică a bisericii.

Cele mai mari sume vor fi acordate Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul Zamca, pentru lucrări de confecționare și montare scară interioară, ușă intrare biserică și mobilier bisericesc, ajutorul fiind de 60.000 lei, și Protopopiatului Suceava II, pentru executarea lucrărilor de reparații la sediul administrativ, pentru care a fost solicitat un sprijin de 58.000 lei.

Astfel, în total, municipalitatea suceveană va acorda 239.400 lei. (M.T.)