Polițiștii suceveni au lansat campania „Pedalează în Siguranță”, pentru prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea bicicliștilor

Serviciul Rutier împreună cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi agenţii din cadrul posturilor şi secţiilor de poliţie desfăşoară, în perioada 22.04 – 30.09.2018, acţiuni de informare şi prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor, în cadrul campaniei „Pedalează în Siguranță”.

„Având în vedere debutul sezonului cald, pe timpul căruia cetăţenii utilizează mai frecvent pentru deplasare şi agrement bicicletele şi mopedele, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, desfăşoară o serie de activităţi specifice, menite să conştientizeze toţi participanţii la trafic şi mai ales copiii cu privire la riscurile la care sunt expuşi cei mai mici participanţi la trafic în această perioadă”, a precizat IPJ Suceava.

Potrivit sursei citate, în perioada 01.01.2018-16.04.2018, la nivelul judeţului, s-au produs 14 accidente rutiere (grave+uşoare) în care au fost implicaţi biciclişti (în condiţiile în care aproximativ două luni au fost de iarnă, participarea la traficul rutier a bicicliştilor fiind redusă ).

De asemenea, în ultima săptămână, aproape zilnic bicicliștii au fost implicați în evenimente rutiere.

Astfel, duminică, 22 aprilie a.c., polițiștii au lansat în parteneriat cu Asociația Sportivă ”Suceava pe Bicicletă” campania „Pedalează în Siguranță”.

„A fost organizat un marș cu participarea a peste 100 de bicicliști pe următorul traseu: esplanada Casei de Cultură – str. Nicolae Bălcescu – sens giratoriu Mc Donalds – Bd. Ana Ipătescu – str. Ștefan cel Mare – Bd. 1 Mai – Bd. 1 Decembrie 1918 – sens giratoriu Galeria – str. Victoriei – Bd. Prefect Gavril Tudoraș – sens giratoriu – Bd. Corneliu Coposu – Calea Obcinilor – Bd. George Enescu – str. Mărășești – str. Mărăști – str. Mihai Eminescu – sens giratoriu cinema Modern – str. Nicolae Bălcescu – esplanada Casei de Cultură”, a arătat Poliția Suceava.

Activitatea a avut scopul de a sensibiliza cetățenii cu privire la prezența în trafic a bicicliștilor, iar în cadrul evenimentului polițiștii au distribuit peste 200 de flyere cu recomandări preventive și aspecte legislative.

„Scopul campaniei este creșterea gradului de siguranță a bicicliștilor și conștientizarea de către aceștia a pericolelor la care se expun prin nerespecatrea legislației rutiere și lipsa echipării regulamentare. Campania este argumentată și prin analiza de risc rutier care evidențiază faptul că una din principalele cauze care generează accidente rutiere grave pe raza judeţului Suceava o constituie nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti”, menționează Poliția Suceava.

De asemenea, activitățile preventive au continuat în zilele de 22 și 23 aprilie pe drumurile naționale și județene din comunele limitrofe.

Astfel, polițiștii au distribuit bicicliștilor peste 50 de veste reflectorizante dar și materiale informative și s-au purtat discuții cu bicicliștii privind respectarea regulilor rutiere și consumul de băuturi alcoolice.

Polițiștii avertizează că nerespectarea legislaţiei specifice de către biciclişti se sancţionează cu amenzi din clasa a trei de sancţiuni, respectiv se sancţionează cu 6 – 8 puncte – amendă, un punct – amendă fiind de 145 lei.

Astfel, se interzice conducătorilor de biciclete:

  1. a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia “Accesul interzis bicicletelor”;
  2. b) să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
  3. c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
  4. d) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
  5. e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
  6. f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  7. g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  8. h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
  9. i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
  10. j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

–           Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte casca de protecţie omologată.

–           Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.

–           În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:
  • prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
  • prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
  • dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
  • echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
  • echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.