Amenzi de 6.200 de lei date de jandarmii suceveni în minivacanța de Rusalii

Jandarmii suceveni au dat amenzi de 6.200 de lei în minivacanța de Rusalii, în perioada 25 – 28 mai a.c. activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava având un caracter preponderent preventiv. De asemenea, de Rusalii, misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care au fost organizate evenimente cultural-artistice și sportive.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Suceava, jandarmii au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de șapte apeluri efectuate prin SNUAU 112.

„Tulburarea ordinii publice, cerșetoria, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, neluarea de către părinți a măsurilor necesare privind oprirea minorilor de la fapte de cerșetorie și provocarea ori participarea la scandal în locuri publice, sunt faptele constatate și sancționate de jandarmi pe perioada Rusaliilor”, a menționat sursa citată.

Totodată, jandarmii din cadrul celor șase posturi montane au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor.

În dispozitivele de ordine publică au acționat 50 de jandarmi în fiecare zi.

„S-au înregistrat şi situaţii care au impus luarea măsurilor legale, fiind aplicate un număr de 44 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.200 lei”, a mai arătat Jandarmeria Suceava.

(M.T.)