Numeroși copii suceveni au aflat cum lucrează polițiștii, dar și să vadă echipamentele folosite de polițiștii de intervenții și acțiuni speciale în misiunile lor. Acțiunea a fost asociată marcării Zilei Copilului


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, dar şi poliţişti de la nivelul poliţiilor municipale, orăşeneştii, secţiilor şi posturilor de poliţie au desfăşurat în acest week-end acțiuni de prevenire şi informare sub sloganul ,,Copilărie în Siguranţă”, acestea fiind asociate marcării Zilei Internaţionale a Copilului – 1 Iunie. La nivelul întregului judeţ, peste 3000 de copii, părinți, bunici, profesori, educatori au fost cooptaţi în activităţi intercative cu caracter educativ, au venit la sediile subunităților de poliție sau au primit cărţi şi dulciuri în cadrul unor acţiuni punctuale organizate cu prilejul unor manifestări dedicate Zilei Internaționale a Copilului.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, în parteneriat cu lucrători ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava – Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava, care au prezentat părinţilor prevederile legale privind scoaterea din ţară a minorilor pe perioada vacanţei da vară sau în alte situaţii.

De asemenea, la activităţi a participat şi partenerul tradiţional al poliţiştilor suceveni Brian Douglas, reprezentantul Romania Children Humanitarian Foundation.

 Potrivit Poliției Județene Suceava, copiii au putut să ia contact direct cu echipamentele și autospecialele folosite de polițiști în intervențiile lor zilnice.  Astfel, cei mai curioși dintre micii vizitatori s-au urcat la volanul mașinilor folosite de polițiști pentru salvarea de vieți și creșterea siguranței rutiere pe autostrăzi și celelalte drumuri naționale.

De asemenea, copiii prezenți alături de polițiști au putut să vadă echipamentele folosite de polițiștii de intervenții și acțiuni speciale în misiunile lor, printre atracțiile pe care le-au putut vedea aflându-se câinii polițist.

Alături de criminaliști, cei mici au putut să vadă cum se ridică amprentele sau celelalte mijloace de probă pe care polițiștii le folosesc pe parcursul anchetelor pentru a descoperi cine a comis o faptă antisocială. Tot aici au văzut echipamentele care se află în faimoasa trusă a criminaliștilor și au urcat în laboratoarele mobile folosite de aceștia pentru ridica și conserva probele.

Special pentru sărbătoriții zilei, polițiștii de la prevenire au organizat jocuri și concursuri și le-au arătat celor mici ce trebuie să facă pentru a beneficia de un plus de siguranță pe stradă, acasă și în vacanță.

În data de 01 Iunie în zona centrală a municipiul Suceava şi în parcul central, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat alături de parteneri tradiţionali activitatea ,,Copilărie în Siguranţă”. Toţi copiii prezenţi au răspuns la întrebări privind siguranţa rutieră, siguranţa fizică şi patrimonială sau siguranţa în mediul on-line primind premii. Sute de cărţi şi card-uri educative au fost înmânate copiilor, care au petrecut alături de poliţişti clipe de neuitat.

Tot în data de 1 Iunie poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi în municipiul Fălticeni alături de colegii din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava – Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava.

Poliţiştii au mers la noul parc de aventură şi distracţii deschis în Complexul Nada Florilor şi au împărţit copiilor prezenţi cărţi cu conţinut educativ-preventiv şi jocuri puzzle.

Activităţile au continuat şi în centrul municipiului Fălticeni, unde copiilor le-au fost prezentate tainele muncii de poliţie, iar părinţii şi profesorii au primit recomandări şi informaţii din partea lucrătorilor Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava cu privire la documentele necesare în cazul scoaterii din ţară a minorilor de către ambii părinţi sau doar de către un părinte, precum şi în alte situaţii în care legea prevede eliberarea unor documente speciale.

Activitățile pe care polițiștii le-au pregătit pentru copii se desfășoară pe parcursul mai multor zile, până la debutul vacanţei de vară.

 

Recomandări pentru copii:

  • Traversați strada doar pe zebră! În intersecţiile aglomerate, fiţi atenţi la semafor!
  • Dacă v-ați pierdut de părinți sau bunici, mergeți la cel mai apropiat polițist sau adult însoțit de un copil!
  • Nu vă întâlniți cu persoane pe care le-ați descoperit pe internet și nu le cunoașteți în realitate!
  • Nu dați curs solicitărilor venite din lumea virtuală!

Recomandări pentru părinți:

  • Oferiţi-i timp copilului dumneavoastră! Internetul sau alte persoane ori lucruri nu pot înlocui afecţiunea, comunicarea şi educaţia pe care doar un părinte le poate oferi!
  • Fiţi atenți la schimbările lui de comportament și discutați cu el despre acestea!
  • Fiţi primul care îl întreabă ce-l doare!

Intră acum și în grupul de