Ultima etapă a admiterii s-a desfăşurat, miercuri, la Colegiul Naţional Militar “Ştefan cel Mare”Câmpulung Moldovenesc, candidaţii admişi la proba eliminatorie fiind ierarhizaţi în ordinea mediilor finale de admitere


Intră acum și în grupul de

Responsabilul cu Informarea şi Relaţiile Publice din cadrul Colegiului Naţional Militar “Ştefan cel Mare”Câmpulung Moldovenesc, Georgiana Lupu, a precizat într-un comunicat de presă că la acest colegiu s-a desfăşurat, miercuri, ultima etapă a admiterii.

Conform sursei citate, candidaţii admişi la proba eliminatorie, ce a avut loc în data de 18 mai 2018,  au fost ierarhizaţi potrivit mediilor finale de admitere (50 la sută nota de la testul eliminatoriu şi 50 la sută media de admitere).

“În această etapă a admiterii au concurat 314 candidaţi pentru cele 120 de locuri aprobate, comune pentru fete şi băieţi, la final urmând ca 63 de băieţi şi 57 de fete să îmbrace din toamnă uniforma de licean militar. Media cea mai mare a fost obţinută de Balahură F. Daria din județul Suceava – 9,92. Linia de demarcaţie între admişi şi neadmişi s-a trasat sub media 8,47”, se arată în comunicatul de presă.

 

În document se precizează că acest colegiu se înscrie în filiera vocaţională, profilul militar, specializarea matematică-informatică, iar admiterea într-o instituţie de învăţământ preuniversitar presupune parcurgerea mai multor etape.

“În prima etapă (recrutarea), elevii din clasele a VIII-a trebuie să se prezinte la Biroul de Informare Recrutare, din oraşul reşedinţă al judeţului de domiciliu, pentru întocmirea dosarului de candidat. Selecţia, conform unei programări prealabile, se desfăşoară la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc. Probele constau în  testare psihologică (teste de inteligenţă şi chestionare de personalitate), testarea aptitudinilor fizice (parcurgerea unui traseu utilitar-aplicativ şi alergarea de rezistenţă) şi interviul final de orientare şi evaluare. Admiterea în colegiul militar are două etape: prima, eliminatorie, de verificare a cunoştinţelor şi a doua de ierarhizare a candidaţilor care au fost declaraţi „admis” la testul de evaluare,  potrivit mediilor finale de admitere.

În cadrul probei eliminatorii, candidaţii trebuie să răspundă la un test grilă, comun pentru disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică, cu durata de 3 ore. Sunt declaraţi admişi elevii care obţin cel puţin nota 6,00. Nota de la test are o pondere de 50% în media finală de admitere.  Această testare se desfăşoară înaintea organizării admiterii în liceele civile, pentru a da posibilitatea celor care au fost respinşi să se orienteze spre o altă instituţie de învăţământ.

În etapa a II-a se face ierarhizarea candidaţilor admişi la proba eliminatorie, potrivit mediilor finale de admitere (50% nota de la testul eliminatoriu şi 50% media de admitere, calculată conform precizărilor Ministerului Educaţiei Naţionale”, se mai arată în comunicatul de presă al Colegiului Naţional Militar “Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de