Doi tineri răniți, după ce mașina în care se aflau a intrat în curtea unei gospodării din Forăști

Doi tineri, de 21 și 22 de ani, din comuna Drăgușeni, au fost răniți în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de joi spre vinei, pe DN 2, pe raza comunei Forăști.

Potrivit IPJ Suceava, pe fondul vitezei excesive şi a carosabilului umed, un tânăr de 21 de ani, din comuna Drăgușeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un imobil din zonă.

„Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi a rănirea ușoară a unui tânăr de 22 de ani, din comuna Drăgușeni, pasager în autoturism, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a menționat IPJ Suceava.

Din cauza leziunilor suferite, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)