80 de sancțiuni contravenționale, aplicate în weekend de jandarmii suceveni

Jandarmii suceveni au participat în perioada 20-22 iulie a.c. la o serie de evenimente cultural-artistice, sportive și religioase, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava având un caracter preponderent preventiv.

Potrivit Jandarmeriei Suceava, misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică la ,,Zilele Municipiului Fălticeni”, manifestare organizată de Primăria Municipiului Fălticeni; la Festivalul Național de Folclor pentru Copii și Tineret ,,Dorna, plai de joc și cântec” și la Festivalul Național de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Ușoare pentru Copii și Tineret “MUZRITM”, organizate în municipiul Vatra Dornei; la competițiile sportive ,,Dorna Xtrem” și „Dorna Kayak Fest”, organizate de Primăria Municipiului Vatra Dornei; la etapa Campionatului Național de Drift, organizată pe tronsonul de drum Pojorâta-Rarău și la Festivalul Național ,,Flori de pe Dorna”, organizat de Primăria Comunei Poiana Stampei.

„Echipajele de jandarmi au acționat pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stari tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni”, a menționat sursa citată.

De asemenea, posturile de jandarmi montane din localităţile Gura Humorului, Frasin, Suceviţa, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Broşteni au desfășurat activități preventive și de informare a turiștilor pe traseele turistice, în zona unităţilor de cazare şi a locurilor de agrement, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile natural protejate.

„În intervalul de timp menţionat, jandarmii au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de 9 apeluri efectuate prin SNUAU 112 și au aplicat un număr de 80 de sancțiuni contravenționale”, a precizat Jandarmeria Suceava.

Mai mult, jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă în situația unei femei în vârstă de 49 de ani care comercializa țigarete de proveniență extracomunitară în zona pieței agroalimentare din municipiul Fălticeni.

(M.T.)