Copil de 4 ani, pe bicicletă, accidentat mortal de o mașină la Vicovu de Sus

Un copil de doar 4 ani, din Vicovu de Sus, a murit după ce a fost rănit grav în urma unui accident ce avut loc pe raza localității.

Potrivit Poliției Județene Suceava, accidentul a avut loc marți, 7 august a.c., în jurul orei 10, pe strada Crasnei din oraşul Vicovu de Sus.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o localnică de 39 de ani, aflată la volanul unei mașini, a efectuat manevra de viraj la dreapta pe strada Trandafirilor, ocazie cu care a acroșat un copil de 4 ani, din aceeași localitate, care se deplasa cu bicicleta din sens opus, pe aceeași parte a drumului.

„În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a minorului, care a fost transportat la spital cu ambulanța unde i s-au acordat îngrijiri medicale, însă la scurt timp, acesta a decedat”, a precizat Poliția Suceava.

Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)