Amenzi de peste 47.000 lei și aproape 120 de metri cubi de lemn confiscat, în urma unei ample acțiuni pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Suceava

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat în perioada 31.07.-07.08.2018 acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării masei lemnoase.

Potrivit Poliției Județene Suceava, au fost efectuate 47 de acţiuni și controale, fiind date 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 47.365 lei.

De asemenea, au polițiștii au confiscat 119,37 m.c. de material lemnos, în valoare de 47.900 lei, din care faptic 3,41 m.c. și valoric = 115,96 m.c..

În cadrul acțiunii, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din orașul Broșteni, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Astfel, s-a constatat faptul că în perioada iunie-iulie 2018 firma a primit cantitatea de 65,62 m.c. lemn rotund de esență rășinoase fără proveniență legală, în sensul că pe avizele primare de însoțire a materialului lemnos au fost înscrise coduri unice online invalide și a livrat cantitatea totală de 54,12 m.c. cherestea de esență răşinoase fără provenienţă legală în sensul că fila și poziția consemnate în avizul secundar de însoțire, nu corespundeau cu cele din registrul unic de evidență a materialelor lemnoase aparținând societății.

Totodată, au fost constatate și alte încălcări ale legislaţiei silvice în vigoare, în ceea ce priveşte înregistrarea avizelor de însoţire a materialului lemnos. Societatea administrată de o femeie de 44 de ani, a fost sancționată contravențional, prin aplicarea a 2 sancţiuni în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii totale de 119,74 m.c. material lemnos, în valoare de 47.438 lei.

(M.T.)