Tabără la mare pentru 21 de elevi talentați din centrele de plasament sucevene


Intră acum și în grupul de

Elevi cu situații foarte bune la învățătură, din centrele de plasament sucevene, au participat, în perioada 11 – 17 august a.c., la o tabără organizată de Asociația ”Euroactiv” Suceava.

În vara acestui an, Asociația ”Euroactiv” Suceava a realizat proiectul „Dezvoltarea  abilităților pentru copiii și tinerii proveniți din familii defavorizate și pentru cei instituționalizați”, beneficiind de finanțarea asigurată de Consiliul Judeţean Suceava, de sprijinul domnului Cristi Costiuc de la S.C. Durantex S.R.L. Suceava și de suportul companiilor S.C. Rocast Nord S.R.L. Suceava, S.C. Estrella Nord S.R.L. Suceava, S.C. Consuc S.A. Suceava, Betty Ice Suceava si S.C. Romfour Tour S.R.L. Fălticeni.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul proiectului, Asociatia „Euroactiv” a organizat tabara de socializare pentru un grup de 21 de elevi deosebiți, cu situații foarte bune la învățătură, instituționalizați, de la Servicii multifuncționale pentru copiii aflați în dificultate din Fălticeni și de la Centrul de Tip Familial ”Sf. Gheorghe” din Dolhasca.

De asemenea, la această tabără au participat și elevi de la Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni, de la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” și de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Elevii de la liceele sucevene și-au achitat cheltuielile de tabără integral, fiind și voluntari ai acestei acțiuni de socializare.

„Pe această cale dorim să mulţumim domnului Președinte Gheorghe Flutur de la Consiliul Judeţean Suceava, care a susținut finanţarea acestui proiect, domnilor Cristi Costiuc, Bogdan Păstrăv, S.C. Bucovina S.A; Carrefour (Constanţa) a sprijinit actiunea cu produse de igienă personală, dulciuri şi sucuri pentru grupul de copii. S.C. Betty Ice Suceava a asigurat înghețata pentru cele 7 zile ale taberei sociale.

Beneficiarii taberei s-au bucurat și de plimbarea cu vaporașul și cu bicicletele din stațiunea Costinești”, au arătat reprezentanții Asociației ”Euroactiv” Suceava.

Sursa citată a menționat că un aport important a venit din partea Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Suceava și de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, care au promovat și efectuat în tabăra socială activitatea de prevenție ”Siguranța în mediul online”, precum și ”Prevenirea absenteismului școlar, a violenței în mediul familial și școlar”.

Tabăra a fost coordonată de prof. Mihai Greciuc, Președinte al Asociaţiei Euroactiv Suceava, prof. Romeo-Irinel Bolohan, Vicepreședintele Asociației ”Euroactiv” cu participarea voluntarilor Alexandru-Florinel Tănase, Cerasela Iacobăț, Carmen Șincar, Cătălina Pintilescu, Vlad Iriciuc.

Totodată, în organizarea acestei tabere s-au implicat și alți voluntari, iar din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au participat doamnele Beșleagă Măriuța de la Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni și doamna Crețu Coina de la Centrul de Tip familial ”Sf. Gheorghe” din Dolhasca.

„Ținem să mulțumim în mod special sponsorilor care au făcut posibilă participarea copiilor din Centrele de Plasament în Tabăra socială desfășurată la Hotel Tiberius din Costinești, acțiune avizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție Copilului Suceava. Consideram ca tabara organizata de Euroactiv a fost un succes pentru Dezvoltarea abilităților pentru copiii și tinerii proveniți din familii defavorizate și pentru cei instituționalizați”, mai arată reprezentanții Asociației ”Euroactiv” Suceava. (M.T.)


Intră acum și în grupul de