Biciclist accidentat de un tânăr băut și fără permis ce conducea un ATV, la Dorna Candrenilor


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Preuteşti, s-a ales cu dosar penal după ce a condus băut și fără permis un ATV și a accidentat un biciclist.

Potrivit Poliției Județene Suceava, duminică seara, în jurul orei 20.25, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că pe DJ 174D, din comuna Dorna Candrenilor, un biciclist a fost lovit de conducătorul unui ATV, care a plecat de la faţa locului.

„Polițiștii deplasați operativ la fața locului l-au identificat pe conducătorul ATV-ului, un tânăr de 20 de ani, din comuna Preuteşti, care a condus vehiculul neînmatriculat sau înregistrat pe DJ 174D, ocazie cu care a acroşat un biciclist, care se deplasa în aceeaşi direcţie, fără a-i provoca leziuni”, a precizat IPJ Suceava.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 20 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de