Peste 50 la sută dintre angajaţii din educaţie solicită dotarea şcolilor cu materiale didactice şi mijloace moderne de predare, conform unui sondaj de opinie efectuat de FSLI


Intră acum și în grupul de

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a realizat un sondaj de opinie în rândul angajaţilor din sistemul de educaţie privind situaţia în care se află în acest moment unităţile de învăţământ din România.

 

Într-un comunicat de presă al FSLI se menţionează că rezultatele sondajului de opinie au relevat că lipsa materialelor didactice, precum şi a mijloacelor moderne de predare, precum calculatoarele sau tablele interactive, îngreunează activitatea dascălilor la catedră.

“Cel mai grav este însă, faptul că sunt, în continuare, şcoli în care lipsesc grupurile sanitare sau apa curentă”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa citată precizează că, potrivit sondajului de opinie, 53 la sută dintre repondenţi cer Ministerului Educaţiei Naţionale să investească bani în dotarea şcolilor.

Totodată, în cadrul acestui sondaj de opinie, angajaţii din mai multe unităţi de învăţământ au fost întrebaţi ce dotări lipsesc şcolilor în care îşi desfăşoară activitatea, iar  48% au declarat că lipsesc mijloacele moderne de predare, printre care calculatoarele şi conexiunea la internet, tablele interactive, videoproiectoarele sau imprimantele, în timp ce  43 la sută dintre răspunsuri indică lipsa materialelor didactice,  30 la sută dintre repondenţi vorbesc despre lipsa sălilor de sport şi 15 la sută au indicat lipsa laboratoarelor sau a bibliotecilor.

“Mulţi dintre colegii care au participat la acest sondaj de opinie au indicat chiar toate aceste lipsuri. În privinţa acestor lipsuri din unităţile de învăţământ, aprecierile au fost diferite de la o şcoală la alta, în funcţie de mediul rural-urban sau de finanţarea de care beneficiază şcoala respectivă. Redăm câteva dintre răspunsurile colegilor noştri: “Lipsesc materialele de curăţenie şi de igienizare”, “Lipseşte mobilierul special pentru centrele de activitate”, “Nu avem xerox”, “Nu avem materiale didactice necesare desfăşurării activităţilor. Toate sunt cumpărate de educatoarele din grădiniţă”, “Nu avemcalculatoare noi şi lipsesc toaletele în interiorul şcolii”, “Nu avem încălzire centrală”, “Lipseşte o magazie pentru materiale”, “Nu avem apă curentă şi nici grupuri sanitare”.

Acestea sunt doar o parte dintre exemplele date de colegii noştri”, se menţionează în comunicatul de presă al FSLI.

O altă întrebare din cadrul sondajului de opinie realizat de FSLI a vizat aşteptările cadrelor didactice în privinţa investiţiilor pe care Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să le facă.

“Astfel, 53 la sută dintre repondenţi au spus că ar trebui făcute investiţii în materialele didactice, precum şi în dotarea unităţilor de învăţământ, 42 la sută dintre angajaţi au spus că şi-ar dori ca MEN să acorde bani pentru cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice, 14 la sută dintre răspunsuri au indicat necesitatea manualelor şcolare, iar 5 la sută aşteaptă ca MEN să investească mai mult în calitatea oamenilor din sistem şi în remunerarea acestora”, se mai precizează în comunicatul de presă.

 

Conform FSLI, sondajul de opinie a fost realizat în perioada 3 – 23 mai 2018, atât în mediul online, cât şi prin aplicarea unor chestionare direct în unităţile de învăţământ, iar la acest sondaj au participat 5.628 de angajaţi din sistemul de educaţie, respectiv personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din Arad, Bacău, Bihor, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Galaţi, Harghita, Iaşi, Suceava şi Vrancea.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de