Sală de sport nouă pentru elevii Şcolii Generale din Berchişeşti


Intră acum și în grupul de

Primarul comunei Berchişeşti, Violeta Țăran, a anunțat, luni, că elevii de la Şcoala Generală din localitate se pot bucura, începând cu acest an școlar, de o nouă sală de sport.

„Noutatea absolută a desfăşurării procesului educaţional din comuna noastră în acest an este noua şi moderna sală de sport, de care se vor bucura toţi elevii! Nu foarte multe comune din ţară au o sală de sport ca a noastră, astfel încât efortul administraţiei locale de a oferi cele mai bune condiţii copiilor a fost unul lăudabil.

În aceste condiţii, consider că elevii şi părinţii lor vor realiza la adevărata dimensiune că anii de şcoală sunt vitali pentru viitoarea realizare profesională şi personală, iar copiii se vor implica la un nivel înalt, ca şi până acum, în anul şcolar ce a început”, a spus Violeta Țăran la festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Şcoala Generală Berchişeşti.

Primarul comunei Berchişeşti a mulțumit cadrelor didactice pentru strădania lor în a-i pregăti pe copii și le-a transmis păriniților și bunicilor să aibă încredere în copii şi nepoţi, să le insufle curaj şi pasiune pentru învăţat, pentru a-şi duce la bun sfârşit şi cu rezultate foarte bune activitatea şcolară din acest an.

„Primăria şi Consiliul Local vor sprijini şi în noul an şcolar unităţile de învăţământ din comuna Berchişeşti, asigurând toate cele necesare unui învăţământ de calitate! Mulţumesc elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi bunicilor! Mult succes, inspiraţie şi putere de muncă în noul an şcolar!”, a mai precizat primarul comunei Berchişeşti, Violeta Țăran.

Sursa foto: scoalaberchisesti.blogspot.com

(M.T.)


Intră acum și în grupul de